Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Târgoviște, Dâmbovița, România Modificați la Wikidata
Decedat (78 de ani)[1] Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
PărințiAlexandru Brătescu
Alexandrina Voinescu
Căsătorit cuPenelope Popescu
Copii2
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieavocat
judecător
prozator[*]​
politician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Național Liberal  Modificați la Wikidata
StudiiUniversitatea din București
PregătireTitu Maiorescu  Modificați la Wikidata
Influențe
Titu Maiorescu  Modificați la Wikidata
Membru titular al Academiei Române
Semnătură

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești (n. , Târgoviște, Dâmbovița, România – d. , București, România) a fost un prozator român, faimos pentru povestirile sale, scrise inițial pentru copiii săi.

Biografie

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești s-a născut la Târgoviște, pe 1 ianuarie 1868, ca descendent al unei familii de boieri. Eroul din nuvela „Neamul Udreștilor” e un strămoș al scriitorului. A făcut Liceul și Universitatea la București. A fost judecător în București, Ploiești, Pitești, Craiova și Târgoviște, unde în anul 1896 s-a stabilit definitiv. Intră în viața politică și este prezent până în 1940 în toate legislaturile parlamentare: a fost secretar general al Camerei Deputaților (1914-1940). A fost membru al Academiei Române din 1918.[2] În anul 1945 a câștigat Premiul Național Pentru Proză. După 1937 alunecă în atitudini profasciste, teoretizate în opuscule programatice: Huliganism (1938), Germanofobie (1940).[3] A fost un susținător al regimurilor legionare și antonesciene, susținând chiar și deportările evreilor.[4][5]

Ioan Alexandru Brătescu-Voinești

În literatură a debutat sub îndrumarea lui Titu Maiorescu, care i-a fost profesor. Primul volum, culegerea „Nuvele și schițe” i-a apărut în 1903. A urmat în 1906 „În lumea dreptății”, iar în 1912, „Întuneric și lumină”. În anii primului război mondial a scris, în colaborare cu A. de Herz (1887-1936), o piesă de teatru numită „Sorana”. În perioada interbelică a publicat mai puțină proză.

Este cunoscut în special pentru scrierile sale pentru copii: „Puiul” (tragica moarte a unui pui de prepeliță), „Privighetoarea”, „Bietul Tric”, „Niculăiță Minciună” (un copil isteț de la țară neînțeles de săteni) ș.a.

S-a stins din viață în anul 1946, pe 14 decembrie, la București.

Operă

Antume

  • Nuvele și schițe, 1903
  • În lumea dreptății, 1906
  • Întuneric și lumină, 1912
  • Firimituri, 1929
  • Cu undița, 1933
  • Din pragul apusului, 1935
  • Privighetoarea
  • Originea neamului românesc si a limbii noastre, 1942, Editura "Cartea Românească", Bucuresti

Reeditări

  • Niculăiță Minciună, Editura HERRA, 2006, ISBN 973-7923-65-0
  • În lumea dreptății. Întuneric și lumină, Editura Gramar, 2007
  • Pagini alese, Editura Ștefan, 2007
  • Rătăcire, Editura Semne, 2009
  • Nuvele și schițe, Editura Donaris, 2009

Teatru radiofonic

În decursul timpului, Societatea Română de Radiodifuziune a dramatizat câteva din scrierile sale pentru emisiunea „Teatru radiofonic”: Călătorului îi șade bine cu drumul, În lumea dreptății și Un reghiment de antilerie.[6]

Note

Legături externe


Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.