Ibn al-Nafis

Ibn al-Nafis
Date personale
PoreclăNadie Modificați la Wikidata
Născut1213[1][2] Modificați la Wikidata
Damasc, Imperiul Selgiuc Modificați la Wikidata
Decedat (75 de ani) Modificați la Wikidata
Cairo, Sultanatul Mameluc Modificați la Wikidata
ÎnmormântatRahmaniya[*][[Rahmaniya (human settlement in Egypt)|​]] Modificați la Wikidata
Religieateu Modificați la Wikidata
Ocupațiefilozof
scriitor
medic
jurist islamic[*]​ Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba arabă[3]
limba engleză Modificați la Wikidata

Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213, Damasc, Imperiul Selgiuc – d. , Cairo, Sultanatul Mameluc) a fost unul dintre cei mai mari polimați musulmani. Activitate sa este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria și filozofia științei.

Prima pagină a unui tratat de-al lui Ibn al-Nafis

Biografie

S-a născut la Damasc. Urmează colegiul medical al-Noori din orașul natal unde, pe lângă medicină, mai studiază și literatura arabă, jurisprudență, teologie și filozofie. Ibn al-Nafis devine expert în drept islamic și medicină.

În 1236 se mută la Cairo. Lucrează la spitalul Al-Nassri, apoi la Al-Mansouri, unde devine medic-șef.[4]

Ibn al-Nafis a trăit într-o perioadă marcată de puternice frământări politice și sociale. Este vorba de cruciade și de Marea invazie mongolă, urmată de asediul și cotropirea Bagdadului (1258), apoi a Siriei (1259).

Ca mulți alți musulmani, al-Nafis a considerat toate aceste invazii ca fiind o pedeapsă divină asupra musulmanilor care s-au abătut de la islamismul sunit, căruia al-Nafis îi era adept.

În perioada 1260 - 1277, al-Nafis este medicul personal al sultanului Baibars.

După moartea sa, locuința sa este donată, așa cum chiar al-Nafis dorise, spitalului Mansuriya.[4]

Contribuții în medicină

Sistemul circulator

Până atunci era considerată valabilă teoria lui Galen, îmbunătățită de Avicenna. Aceasta susținea că sângele ajunge în partea dreaptă a inimii, trece prin niște "pori" prin septul cardiac și ajunge în partea stângă, unde se amestecă cu aer preluând acel "spirit divin" pentru a-l transporta în tot trupul. Mai mult, la Galen, sistemul venos era separat de cel arterial, singura zonă de contact era formată din acei "pori" invizibili.

Ibn al-Nafis arată că această doctrină este eronată, astfel că:[5]

  • Infirmă existența porilor invizibili din septul interventricular.
  • Arată că sângele care vine din ventriculul drept către plămâni, interacționează cu aerul trecând prin venele pulmonare.
  • Infirmă teoria conform căreia sângele, combinat cu așa-zisul "spirit", ar trece din plămâni spre ventriculul stâng, când de fapt lucrurile se petrec invers.
  • Demonstrează că există numai două ventricule, nu trei, cum susținea Avicenna.
  • Susține că ventriculele sunt alimentate de sângele provenind din mici vase sanguine (ulterior vor fi numite vase coronare) și nu de către sângele depozitat în ventriculul drept
  • Observă că venele pulmonare primesc sânge din arterele pulmonare, de aici și presupunerea că există o legătură directă între cele două sisteme sanguine, ceea ce mai târziu va conduce la descoperirea circulației capilare.

Lucrări

  • Al-Shamil fi al-Tibb: comentarii aspra Canonului de medicină a lui Avicenna[6]
  • Kitab al-Mujiz or Mujiz al-Qanun: o ediție pentru studenți a celebrului Canon
  • Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya: despre efectele dietei asupra sănătății
  • Risalat al-A'ada'a: un fel de eseu asupra organelor
  • diverse alte comentarii în ceea ceprivește medicina și dreptul

Dreptul teologic

Lingvistică

În domeniul lingvisticii arabe, Ibn al-Nafis a scris două cărți:

  • Tareeq al-Fasaha ("Drumul către elocvență")
  • Comentarii asupra lucrării Al-Fusous ("Segmentele") a lingvistului arab Said bin al-Hassan al-Rab'i al-Baghdadi

Logică

În ceea ce privește logica, savantul arab a scris două lucrări:

  • Comentarii asupra operelor Al-Isharat ("Semnele") și Al-Hidayah ("Călăuzirea") ale lui Avicenna.
  • Al-Wurayqat ("Documentele"): sunt studiate lucrările de logică și retorică, precum și celebrul Organon ale lui Aristotel.

Filozofie

Note

  1. ↑ „Ibn al-Nafis”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
  2. ↑ Library of Congress Authorities, accesat în
  3. ↑ Autoritatea BnF, accesat în
  4. 1 2 Albert Z. Iskandar, "Ibn al-Nafis", in Helaine Selin (1997), Encyclopaedia of the History of Science, Technology, and Medicine in Non-Western Cultures, Kluwer Academic Publishers, ISBN 0-7923-4066-3
  5. ↑ Dr. Paul Ghalioungui (1982), "The West denies Ibn Al Nafis's contribution to the discovery of the circulation", Symposium on Ibn al-Nafis, "A Doua Conferință Internațională asupra Medicinei Islamice": Islamic Medical Organization, Kuwait (cf. The West denies Ibn Al Nafis's contribution to the discovery of the circulation, Encyclopedia of Islamic World)
  6. ↑ Mohamad S. M. Takrouri (Spitalul Universitar King Khalid din Riyadh), Medical aspects of Ala al-Din Abu'l-Hasan Ali Ibn Abi'l-Haram al-Qurashi (Ibn al-Nafis)'s contributions to science

Bibliografie

  • Vătămanu, N. - O istorie a medicinii, Editura Albatros, București, 1975
  • Hitti, Philip K. 2008. Istoria arabilor. Traducere, note și index: Irina Vainovski-Mihai. București: Editura All. ISBN 973-571-855-8

Vezi și

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.