Demografia Republicii Moldova

Controversa identitară moldovean/român

În Republica Moldova conviețuiesc mai multe etnii. Conform Recensământului populației din 2024, minoritățile etnice reprezintă 14,9% din populație (fără Transnistria). Cele mai numeroase grupuri etnice minoritare sunt ucrainenii (4,9%), găgăuzii (4,2%), rușii (3,2%), bulgarii (1,6%) și romii (0,4%). Predomină băștinașii (82,07%) care se pot declara fie „moldoveni” (77,2%), fie „români” (7,9%). Denumirea de „moldoveni” are înțelesuri diferite în funcție de:

• Dreptul internațional, conform căruia „moldoveni” sunt toți cetățenii Republicii Moldova indiferent de etnia lor;
• Dreptul Republicii Moldova și al celorlalte foste republici unionale sovietice conform căruia „moldovenii” sunt numai vorbitorii limbii daco-române cetățeni ai acestor state, ei constituind o „etnie diferită de români”, inclusiv de românii din Moldova românească;
• Dreptul României, după care „moldovenii” sunt o parte din poporul român (definit prin vorbirea limbii daco-romane), anume partea originară din teritoriile fostului Principat al Moldovei, pe ambele maluri ale Prutului.

Provinces Danubiennes et Roumaines, după Ubicini și Chopin, publicată la Paris (1856)

Rădăcinile controversei etnice român/moldovean în Republica Moldova, provin din cultivarea unei concepții identitare diferite de conștiința națională istorică, prin presiunea exercitată atât de Imperiul Rus până în 1917, cât și de Uniunea Sovietică și în sfârșit de autoritățile cercurilor filoruse ale republicii Moldova, care au încercat să stârpească sentimentul „românității” și să transforme sentimentul „moldovenesc” dintr-o simplă apartenență geografică, într-un sentiment etno-lingvistic diferit de cel românesc. Rezultatul actual este că printre moldoveni, cei din apusul Prutului au dreptul de a fi simultan români „și” moldoveni, pe când cei din răsăritul Prutului au de ales între a fi români „sau” moldoveni.^[2] Din pricina acestei controverse, prin pătrunderea geopoliticii în sfera cultural-științifică a istoriei și a filologiei, cuvântul „moldovean” a căpătat de-a lungul vremii înțelesuri multiple și de pe urma contradicțiilor s-a încercat de către unele autorități, aprofundarea confuziei în rândul populației dintre cetățenie și etnie. Conform legii sovietice nr.3465-XI din 1 septembrie 1989 și articolului nr.13 din Constituția Republicii Moldova^[3] și continuată de autorități după 1994, cetățenii Republicii Moldova au de ales la recensăminte, între a se declara fie „moldoveneni” fie „români”, care apar astfel în statistici ca două naționalități diferite. Cei care se declară români sunt socotiți „minoritate conlocuitoare cu majoritatea”, determinând majoritatea care se declară moldoveni, membri de drept ai „naționalității titulare”. ^[4]

Recensăminte etnice (1897–2014)

Harta etnică a Republicii Moldova (2014)

Harta etnică a Republicii Moldova (2004)

În perioada 5 – 12 octombrie 2004 pe teritoriul Republicii Moldova a avut loc primul recesământ independent al populației. În 2014 a avut loc al doilea recensământ, iar primele rezultate preliminare au fost publicate la sfârșitul aceluiași an (2014).^[5] Eroarea de colectare a datelor naționale a fost de 6,45%, mai mare decât s-ar fi așteptat autoritățile, astfel că totalul populației a fost estimat.^[6] Separat în teritoriul controlat de guvernul transnistrean, au avut loc 2 recensăminte, respectiv 2004 și 2015.

Transnistria (2004–2015)

Chișinău, structura etnică (1930–2014)

Dublă cetățenie moldoveană/română

Statutul limbii române

Zonele de răspândire ale limbii române

Demonstrație în Chișinău (2002)

Limba moldovenească este glotonimul (dialectul) dat limbii române în Moldova sovietică, denumire folosită după proclamarea independenței^[7] în articolul 13, alineatul 1 din Constituția Republicii Moldova^[8], în cercurile filoruse și „moldoveniste” care doresc să creeze o „conștiință națională” locală proprie românilor din Republica Moldova și din Ucraina, introducând un clivaj lingvistic artificial printre români.

În prezent prin Hotărârea nr. 36 din 5 decembrie 2013, Curtea Constituțională a hotărât că prevederea conținută în Declarația de Independență referitoare la limba română ca limbă de stat oficială a Republicii Moldova are întâietate asupra prevederii referitoare la limba moldovenească conținute în articolul 13 al Constituției.^[9] Tot atunci Curtea Constituțională a Republicii Moldova a hotărât că glotonimul „moldovenească” este o denumire alternativă fără obligativitate de folosire.^[10] În școli, limba se numește română, iar în primii ani de democrație a fost studiată chiar cu manuale din România.^{[11][12][13][14]}. Un studiu efectuat la comanda Institutului de Politici Publice în aprilie 2014, arată că folosirea denumirii de „limba română” crește direct proporțional cu nivelul economic, tinerețea și nivelul de educație al cetățenilor Republicii Moldova.

Recensăminte lingvistice (1897–2014)

Chișinău, structura lingvistică (1989–2014)

Recensământul din 2004

Limba română (moldovenească)
pe raioane (2004)

Limba rusă pe raioane (2004)

Potrivit datelor culese la recensământul din 2004, în pofida cazurilor înregistrate de către observatorii străini privind descurajarea subiecților de a se declara „români” și nu „moldoveni”, numărul celor care au declarat limba română ca limbă vorbită de obicei în mediul urban a crescut relativ, intrând într-un raport de 2:3 față de cei care au declarat limba moldovenească ca limbă vorbită de obicei.

Majoritatea rușilor, ucrainenilor, găgăuzilor și bulgarilor au indicat ca limbă maternă una singură, respectiv limbile rusă, ucraineană, găgăuză și bulgară : pentru aceștia nu există numiri oficiale politice diferite, pentru limbile pe care le vorbesc. Însă limba rusă fiind de facto limba de comunicare interetnică, fiecare al doilea ucrainean, fiecare al treilea bulgar și fiecare al patrulea găgăuz au declarat că vorbesc de obicei limba rusă. Doar 5% din Moldoveni au declarat că vorbesc de obicei limba rusă.

Dacă circa 380,000 de cetățeni ai Republicii Moldova declară limba rusă ca limbă maternă, 540,000 persoane declară rusa ca limba pe care o folosesc de obicei, indiferent că se declară moldoveni, ucrainieni, găgăuzi, români sau bulgari. Este important de reținut că în comparație cu recensământul din 1989, uzul zilnic al limbii ruse a scăzut semnificativ din cauza migrației multor rusofoni din republică, precum și din cauza lipsei totale sau parțiale a politicii de rusificare.

Recensământul din 2014

Limba română (moldovenească)
pe localități (2014)

Limba română (moldovenească)
pe raioane (2014)

Limba rusă pe raioane (2014)

La recensământul din 2014, 54% din cei chestionați au declarat că limba pe care o folosesc de obicei este moldoveneasca, procent mai mic decât cel de la recensământul din 2004, când 59% au declarat acest lucru. De asemenea, comparativ cu recensmământul anterior, a crescut procentul celor care au declarat că vorbesc de obicei limba română, de la 16% la 24%. Se observă că procentul vorbitorilor de limbă rusă este mult mai mare în mediul urban decât în cel rural: 31,1% versus 6,2%. De asemenea, limba romani a fost inclusă printre varintele de răspuns ale chestionarului, spre deosebire de recensământul din 2004.

La 31 martie 2017 BNS a prezentat o serie de rezultate preliminare ale recensământului. Astfel conform estimărilor BNS, populația Republicii Moldova la momentul recensământului ar fi constituit 2.998.235 persoane, inclusiv persoanele cu pașaport moldovenesc care locuiesc peste hotare. După ce Biroul Național de Statistică a publicat pe pagina oficială rezultatele preliminare ale recensământului, la scurt timp unele instituții mass-media le-au parvenit date statistice suplimentare referitoare la etnie și limba vorbită de populație de pe un e-mail anonim “de la centru”. Potrivit acestora, cei care au declarant limba română ar fi mai mare decât cei care au declarant limba moldovenească. De asemmenea s-a avansat un procent de 24% care au declarant etnia română. Biroul Național de Statistică a condamnat aceste cazuri și a emis un comunicat în care se spune că adresa de e-mail de pe care s-au trimis datele este falsă, iar BNS nu poartă nici o răspundere pentru aceaste informații.^[15]

Gubernia Basarabia (1900–14)

RSSM (1945–91)

Republica Moldova

• Notă: Începînd cu anul 2000, datele exclud teritoriul controlat de forțele separatiste (Stînga Nistrului și mun. Tighina).^[17]

• Începând cu anul 2014, schimbările bruște^[18] din statistici se datorează noilor metode de calcul și în conformitate cu cel mai recent recensământ, și includ numai date despre persoanele rezidente care au locuit în țară în mod predominant în ultimele 12 luni, indiferent de absențele temporare (în scop de recreere, vacanțe, vizite la rude și prieteni, afaceri, tratament medical, pelerinaje religioase etc.).^[19]

În teritoriu

Principalii indici demografici (natalitatea și mortalitatea) în anii 2012 – 2013^[21][22], clasați conform unităților administrativ-teritoriale:

Numărul născuților-vii după rangul acestora (în familie)

2014^[23]: 38 616

     Primul copil (46,5%)

     Al doilea copil (36,5%)

     Al treilea copil (12,2%)

     Al patrulea copil+ (4,8%)

2015: 38 610

     Primul copil (44,3%)

     Al doilea copil (37,4%)

     Al treilea copil (13%)

     Al patrulea copil+ (5,3%)

Piramida populației

Vârsta medie

Speranța de viață la naștere

Începînd cu anul 2000 este atestată o creștere continuă a speranței de viață, excepție făcînd doar 2005, an în care s-a înregistrat un nivel înalt al mortalității generale și celei infantile. În anul 2013, acest indicator a înregistrat valoarea maximă a perioadei date – 71,85 ani, inclusiv la bărbați – 68,1 și la femei – 75,5 ani.^[28] Creșterea semnificativă a speranței de viață a fost influențată de scăderea mortalității generale pînă la 10,7 decedați la 1000 locuitori, și a celei infantile care a constituit 9,4 decedați în vîrstă sub un an la 1.000 născuți-vii.

Populația după sex

Mortalitatea infantilă

Copii decedați sub 1 an la 1000 de nou-născuți:^[31]

Nupțialitatea^[32]