Cortinarius

Cortinarius
Cortinarius violaceus
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
(Pers.) Gray (1821)
Specia tip
Cortinarius violaceus
(L.) Gray (1821)
Diversitate
  • Peste 2000 despecii global
  • Aproximativ 500 în Europa

Cortinarius (Samuel Frederick Gray, 1821), denumit în popor pâsloșei[1], este un gen foarte mare de bureți (global există mai mult de 2.000 de specii, în Europa aproximativ 500) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Agaricales și familia Cortinariaceae. Denumirea științifică Cortinarius provine din cuvântul latin (latină cortina), ce înseamnă văl, perdea. Această cortină este formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și piciorul. Cortina este o trăsătură caracteristică a ciuperci, dar apare de asemenea în alte genuri. Bureții acestui gen coabitează mereu, fiind simbionți micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), dezvoltându-se în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de conifere și în cele foioase, din iunie până în noiembrie. Tip de specie este Cortinarius violaceus.[2][3]

Descriere

Alături de genul Amanita, această familie cuprinde, atât specii valoroase, din punct de vedere alimentar, nu puține necomestibile cât și soiuri deosebit de toxice, unele mortale. Caracterele genului cu mici excepții sunt:

Diverse cortinarii
  • Pălăria: este de mărime mediocră, emisferică sau în formă de clopoțel, în cursul maturizării din ce în ce mai aplatizată, până când în cele din urmă este convexă, la diverse specii ușor cocoșată. Cuticula este în mod general netedă, câteodată firoasă până solzoasă, poate fi uscată sau mucoasă și arată toate culorile.
  • Lamelele: sunt dese, adesea oară ușor boltite, sporifere cu existența - cel puțin în stadiul tânăr - a elementelor de cortină, caracteristice pentru acest gen. Sporii sunt vâscoși, rotunjori până elipsoidali, pulberea fiind maroniu-ruginie.
  • Piciorul: este cilindric, la diverse specii bulbos spre bază și relativ înalt față de pălărie. Coloritul diferă.
  • Carnea: este destul de tare, albă sau colorată (soiuri necomestibile). Gustul poate fi dulceag, iute sau dezagreabil, mirosul variază între plăcut, fructuos și scârbos.[2][3]

Caracteristici comune

  • Genul poartă în tinerețe mereu o cortină, formată din fibre foarte fine ca păienjeniș între marginea pălăriei și picior (rest al vălului parțial/universal).
  • Aceste fibre sunt efemere și cortina dispare, dar ele se restrâng frecvent în jurul mijlocul piciorului creând la diverse soiuri o zonă inelară.
  • Culoarea sporilor este în cele mai multe cazuri maronie până ruginie, astfel lamelele unei ciuperci mature ale acestui gen sunt de același colorit.
  • Toate speciile acestui gen sun simbionți micoriză, astfel se găsesc numai în asociere cu copaci.[2][3][4]

Determinarea exactă este adesea dificilă, motiv pentru care genul este împărțit în secțiuni (subgenuri) pentru a efectua apoi cercetări mai direcționate respectiv o identificare la nivel de specie. Un instrument important pentru a distinge de exemplu secțiunile de altfel foarte asemănătoare ale Dermocybe și Leprocybe este testul de alcool. Se verifică dacă coloranții conținuți în descoperire pot fi dizolvați cu alcool. Pentru a face acest lucru, cel mai bine este dacă ciuperca se așază pe 3-4 foi de rulou de bucătărie întinse una peste alta și apoi se stropește cu ceva alcool incolor. Dacă din burete se eliberează coloranți care colorează hârtia, atunci este vorba de o Dermocybe, dacă nu este o Leprocybe.[5]

Subgenuri (secții)

Genul Cortinarius cuprinde în Europa aproximativ 500 (global mai mult de 2.000). Depinde de autor, acesta este împărțit în șase la nouă subgenuri. Multe specii pot fi determinate doar de specialiști cu ajutorul caracteristicilor microscopice și a reacțiilor chimice ale culorii. Mai departe, toate subgenurile sunt încă odată divizate în mai multe secții. Subîmpărțirea următoarele subgenuri urmează în mare măsură după taxonomiile lui Bruno Cetto, Jean-Louis Lamaison și Marcel Bon:[4][6][7]

  • Cortinarius - Cortinarius (în sens restrâns): specii cu picior mai gros, de exemplu Cortinarius caperatus (comestibil), Cortinarius crassus (comestibil),[8] Cortinarius hercynicus (necomestibil),[9] Cortinarius poppyzon (necomestibil),[10] Cortinarius splendens (otrăvitor),[11] Cortinarius violaceus (comestibil). Ultimul este tip de specie.[12]
  • Dermocybe: specii cu picior cilindric și subțire cu calități nehigrofane, de exemplu, Cortinarius croceus (otrăvitor),[13] Cortinarius malicorius (otrăvitor), [14] Cortinarius sanguineus (otrăvitor),[15] Cortinarius semisanguineus (otrăvitor),[16] Cortinarius uliginosus (otrăvitor).[17] Sunt micologi, ca de exemplu Meinhard Michael Moser, care declară, că acest subgen ar fi un gen propriu, cea ce însa nu s-a impus.
  • Hydrocybe: specii cu sau fără inel cu pălărie netedă, câteodată fibroasă. Cele mai importante caracteristici sunt tulpinile adesea zonate și pălăriile higrofane care se schimbă odată cu disimilitudinea umidității. Cei mai mulți autori o văd pe Hydrocybe drept secție al subgenului Telamonia. Exemple: Cortinarius bivelus (necomestibil),[18] Cortinarius evernius (necomestibil),[19] Cortinarius hemitrichus (necomestibil),[20] Cortinarius laniger (necomestibil),[21] Cortinarius subferrugineus (necomestibil),[22]
  • Leprocybe: specii cu cuticulă catifelată, fin fibroasă până scămos-solzoasă cu un colorit uniform, de exemplu Cortinarius bolaris (otrăvitor),[23] Cortinarius callisteus (otrăvitor),[24] Cortinarius cotoneus (otrăvitor),[25] Cortinarius gentilis (otrăvitor),[26] Cortinarius melanotus (necomestibil)[27] Cortinarius orellanus (mortal), Cortinarius rubellus (mortal), Cortinarius rubicundulus (otrăvitor),[28] Cortinarius venetus (otrăvitor).[29] Acest subgen a mai fost împărțit în trei secțiuni, anume: Legrocybe(preponderent de culoare galben-măslinie până măslinie), Limonei și Orellani (ambele preponderent de culoare galbenă până ocru-portocalie).
  • Myxacium: specii cu pălărie și picior foarte mucos, de exemplu Cortinarius collinitus (comestibil),[30] Cortinarius croceocaeruleus (necomestibil, foarte amar),[31] Cortinarius delibutus (comestibil),[32] Cortinarius elatior (comestibil),[33] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[34] Cortinarius meinhardii sin. Cortinarius vitellinus (letal), [35] Cortinarius mucosus (comestibil),[36] Cortinarius salor (comestibil),[37] Cortinarius stillatitius (comestibil),[38] Cortinarius trivialis (necomestibil).[39]
  • Phlegmacium, inclusiv Bulbopodium: pălărie mucoasă, picior uscat, de exemplu Cortinarius allutus (comestibil),[40] Cortinarius balteatus (tânăr comestibil),[41] Cortinarius callochrous (necomestibil),[42] Cortinarius claricolor (comestibil),[43] Cortinarius cumatilis (comestibil),[44] Cortinarius cyanites (necomestibil),[45] Cortinarius elegantior (comestibil),[46] Cortinarius elegantissimus (otrăvitor),[47] Cortinarius glaucopus (comestibil),[48] Cortinarius infractus (necomestibil, foarte amar),[49] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[50] Cortinarius multiformis (comestibil),[51] Cortinarius mussivus (necomestibil), [52] Cortinarius odorifer (comestibil și miros de anason),[53] Cortinarius olidus (necomestibil),[54] Cortinarius percomis (comestibil),[55] Cortinarius praestans (foarte gustos),[56] Cortinarius purpurascens (comestibil),[57] Cortinarius rufo-olivaceus (necomestibil), [58] Cortinarius smithii sin. Cortinarius occidentalis (necomestibil),[59] Cortinarius triumphans sin. Cortinarius crocolitus (comestibil),[60] Cortinarius turmalis (necomestibil),[61] Cortinarius varius (comestibil).
  • Sericeocybe: pălărie lucioasă, opacă încarnată sau fibroasă, rar solzoasă cu picior cilindric, câteodată ușor până clar bulbos. În momentul de față, subgenul este asociat celui numit Telamomia (vezi mai jos).[62] Exemple sunt Cortinarius anomalus (de valoare inferioară),[63] Cortinarius argentatus (necomestibil),[64] Cortinarius azureovelatus (necomestibil),[65] Cortinarius camphoratus (necomestibil),[66] Cortinarius caninus (comestibil),[67] Cortinarius livido-ochraceus (comestibil),[68] Cortinarius spilomeus (necomestibil),[69] Cortinarius traganus,[70]
  • Telamonia: specii cu inel solzos în formă de brățară, în plus un văl lateral, astfel că s-ar crede, piciorului ar fi decorat, de exemplu Cortinarius alboviolaceus (necomestibil),[71] Cortinarius anthracinus (necomestibil),[72] Cortinarius armillatus (comestibil),[73] Cortinarius bibulus sin. Cortinarius pulchellus (necomestibil),[74] Cortinarius bovinus (necomestibil),[75] Cortinarius brunneus (otrăvitor),[76][77] Cortinarius cagei sin. Cortinarius bicolor (necomestibil),[78] Cortinarius cinnabarinus (otrăvitor),[79] Cortinarius fasciatus (necomestibil), [80] Cortinarius flexipes (necomestibil), Cortinarius fulvescens (necomestibil),[81] Cortinarius hinnuleus (necomestibil),[82] Cortinarius malachius (comestibiltate limitată),[83] Cortinarius obtusus (necomestibil),[84] Cortinarius rigens (necomestibil),[85] Cortinarius triformis (necomestibil),[86] Cortinarius torvus (necomestibil),[87] Cortinarius uraceus (necomestibil).[88]

Note

  1. ↑ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 508, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  2. 1 2 3 Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3; I funghi dal vero, vol. 4-7. Sursele exacte vezi sub bibliografie
  3. 1 2 3 Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 405-471, ISBN 3-85502-0450
  4. 1 2 Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 200, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ↑ Pilzwelten
  6. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 57, ISBN 3-405-11774-7
  7. ↑ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 122-123, ISBN 978-3-8427-0483-1
  8. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 182-183, ISBN 88-85013-25-2
  9. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 409, ISBN 3-85502-0450
  10. ↑ J. Melot: „Combinations et taxa nova”, în: „Documents Mycologiques”, Editura Société mycologique du Nord de la France vol. XX, nr. 77, Lille 1989, p. 96
  11. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 380-381, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 218-219, ISBN 3-405-11774-7
  13. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 128-129, ISBN 88-85013-37-6
  14. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 234-235, ISBN 3-405-12116-7
  15. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 408, ISBN 3-85502-0450
  16. ↑ Bruno Cetto: Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 192-193, ISBN 3-405-12081-0
  17. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 126-127 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  18. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 246-247, ISBN 88-85013-46-5
  19. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 202-203, ISBN 88-85013-37-6
  20. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  21. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 222-223 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  22. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  23. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 224-225, ISBN 3-405-11774-7
  24. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 366-367, ISBN 978-3-440-14530-2
  25. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 180-181, ISBN 3-405-12081-0
  26. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 186-187, ISBN 3-405-12081-0
  27. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  28. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 411, ISBN 3-85502-0450
  29. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 228-229 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  30. ↑ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 452, ISBN 3-85502-0450
  31. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 120-121, ISBN 88-85013-25-2
  32. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 388-389, ISBN 978-3-440-14530-2
  33. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 130-131, ISBN 88-85013-25-2
  34. ↑ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 789, ISBN 3-8289-1619-8
  35. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12124-8
  36. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 128-129, ISBN 88-85013-25-2
  37. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  38. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 230-231, ISBN 88-85013-46-5
  39. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 200-201, ISBN 3-405-11774-7
  40. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 130-131, ISBN 3-405-12081-0
  41. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  42. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 152-153, ISBN 88-85013-37-6
  43. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 138-139, ISBN 3-405-12081-0
  44. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 214-215, ISBN 3-405-12116-7
  45. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  46. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 224-225, ISBN 3-405-12116-7
  47. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 222-223, ISBN 88-85013-46-5
  48. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 168-169, ISBN 3-405-12081-0
  49. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 166-167, ISBN 3-405-12081-0
  50. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 166-167, ISBN 88-85013-46-5
  51. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 419, ISBN 3-85502-0450
  52. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 220-221, ISBN 88-85013-46-5
  53. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  54. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 370-371, ISBN 978-3-440-14530-2
  55. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 156-157, ISBN 3-405-12081-0
  56. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 204-205, ISBN 3-405-11774-7
  57. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 148-149, ISBN 3-405-12124-8
  58. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 152-153, ISBN 3-405-12124-8
  59. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 186-187, ISBN 88-85013-25-2
  60. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 136-137, ISBN 3-405-12081-0
  61. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 215-216, ISBN 88-85013-37-6
  62. ↑ Jurnslul micologic „Der Tintling
  63. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 447, ISBN 3-85502-0450
  64. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 188-189 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  65. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 228-229, ISBN 88-85013-46-5
  66. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 384-385, ISBN 978-3-440-14530-2
  67. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 386-387, ISBN 978-3-440-14530-2
  68. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 228-229, ISBN 88-85013-46-5
  69. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12124-8
  70. ↑ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 382-383, ISBN 978-3-440-14530-2
  71. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  72. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 118-119 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  73. ↑ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 459, ISBN 3-85502-0450
  74. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 234-235 - 2, ISBN 88-85013-25-2
  75. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 216-217, ISBN 88-85013-25-2
  76. ↑ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 216-217, ISBN 3-405-12081-0
  77. ↑ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 258-259, ISBN 88-85013-46-5
  78. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 226-227-2, ISBN 88-85013-25-2
  79. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  80. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 266-267, ISBN 88-85013-46-5
  81. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 242-243, ISBN 88-85013-25-2
  82. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205, ISBN 3-405-12081-0
  83. ↑ 123 Pilzforum
  84. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 198-199 - 1, ISBN 3-405-12124-8
  85. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 220-221, ISBN 88-85013-25-2
  86. ↑ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 176-177, ISBN 3-405-12124-8
  87. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 230-231, ISBN 88-85013-25-2
  88. ↑ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 210-211 - 2, ISBN 88-85013-37-6

Bibliografie

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, ISBN 3-405-11774-7, Cortinarius: p. 208-235
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12081-0, Cortinarius: p. 124-219
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12124-8, Cortinarius: p. 130-201
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 462-499, ISBN 88-85013-25-2, Cortinarius: p. 120-243
  • I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, ISBN 88-85013-37-6, Cortinarius: p. 126-213
  • I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, ISBN 88-85013-46-5, Cortinarius: p. 144-267
  • I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum), Cortinarius: p. 162-193
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Acest articol este emis de la Wikipedia. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.