Mehmed al IV-lea

Mehmed al IV-lea (turcă محمد رابع; romanizat Meḥmed-i rābi; n. 2 ianuarie 1642, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 6 ianuarie 1693, Edirne, Imperiul Otoman) cunoscut și sub numele de Mehmed Vânătorul a fost sultanul Imperiului Otoman în perioada 1648 - 1687. A urcat pe tron ​​la vârsta de șase ani, după ce tatăl său, Ibrahim I a fost asasinat după o lovitură de stat. Mehmed a devenit al doilea cel mai longeviv sultan din istoria otomană după Suleiman Magnificul. În timp ce primii și ultimii ani ai domniei sale au fost caracterizați de înfrângere militară și instabilitate politică, în anii de mijloc el a supravegheat renașterea averilor imperiului asociate cu epoca Köprülü. Mehmed al IV-lea era cunoscut de contemporani ca un conducător deosebit de evlavios și a fost numit gazi sau „războinic sfânt” pentru rolul său în numeroasele cuceriri efectuate în timpul domniei sale lungi.

Sub domnia lui Mehmed al IV-lea, imperiul a atins apogeul expansiunii sale teritoriale în Europa. De la o vârstă fragedă a dezvoltat un interes puternic pentru vânătoare, pentru care este cunoscut sub numele de avcı (tradus ca „Vânătorul”). În 1687, Mehmed a abdicat din cauza soldaților dezamăgiți de cursul războiului în desfășurare al Ligii Sfinte. Ulterior, s-a retras la Edirne, unde a locuit până la moartea sa în 1693.