José Jiménez Aranda

A fost inițiat în primii pași spre a deveni pictor de Manuel Cabral și Eduardo Cano^⁠(d).

Talentat la desen, în 1851 a intrat la Real Academia de Bellas Artes de Santa Isabel de Hungría^⁠(d) (Academia Regală de Arte Frumoase a Sfintei Elisabeta a Ungariei) din Sevilla. În 1868 a studiat colecțiile din Muzeul Prado din Madrid, în special pe cele ale lui Goya și Velázquez. În 1867 a călătorit la Jerez de la Frontera pentru a lucra ca restaurator și designer de vitralii. În 1871 s-a mutat la Roma, unde a rămas timp de patru ani, făcând cunoștință cu Mariano Fortuny, care i-a influențat foarte mult picturile.

În 1881 s-a mutat la París, unde a studiat timp de nouă ani, pictând cu un succes remarcabil lucrări plasate în secolul al XVIII-lea în stilul Fortuny. În 1890 s-a mutat la Madrid, pictând scene din viața de zi cu zi într-un stil mai costumbrist.

Moartea soției și a fiicei sale, în 1892, l-a determinat să se întoarcă în orașul natal pentru tot restul vieții. Acolo a fost numit membru al Academiei de Arte Frumoase, unde a devenit profesor, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa în 1903. Daniel Vázquez Díaz, Eugenio Hermoso^⁠(d), Ricardo López Cabrera, Manuel González Santos și Sanz Arizmendi au fost elevii săi în această perioadă la Sevilla.

În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea a frecventat cercul de pictori peisagiști Alcala de Guadaíra, lăsând acestui gen câteva exemple de lucrări de „mare maestru” (conform lui Sorolla).

Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără: Petrecerea timpului în arena cu tauri (1880), Una desgracia (Un dezastru – 1890) și Sclavi de vânzare (c.1897).

A fost, de asemenea, un remarcat caricaturist și ilustrator, realizând 689 de desene pentru ediția tricentenară a lui Don Quijote (publicată în 1905).