Insula K

Insula „K”, așa cum a fost ea denumită de experți, sau Insula Musura[1] a luat naștere în Marea Neagră, în golful Musura, la nord de gura de vărsare a Brațului Sulina, ca urmare a unui proces de acumulare a aluviunilor aduse în principal de către brațul cel mai nordic al Dunării, Brațul Chilia, și cu aportul curenților circulari din Marea Neagră.

Localizarea rezervației pe harta țării
Poziția Județul Tulcea
 România
Cel mai apropiat orașSulina
Coordonate🌍 ()
Suprafață0,56 km² 

Geografie

Cu o lungime de 7 km și o lățime de 80 de metri, insula pare, văzută de sus, o limbă de nisip. Ea a început să se contureze în urmă cu 10-15 ani, iar acum cinci ani au apărut și primele forme de vegetație.

Dispute de frontieră

Dacă inițial, în cadrul activității de delimitare a frontierei de stat împreună cu autoritățile din Ucraina, efectuând-se cu aceasta ocazie măsurători topogeodezice, s-a împărțit insula în două zone (2 km în Romania și 5 km în Ucraina), ulterior, după rezolvarea conflictului dintre cele doua state cu privire la zona contiguă (soluționat de către instanțe internaționale), insula revine în totalitate României, chiar dacă în prezent nu au fost îndepărtate semnele specifice frontierei de stat.

Insula „K” și insula Sacalinul Mare sunt cele mai noi teritorii ale României, aflate într-o permanentă evoluție.

Note

Legături externe

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.