George Nicolescu

George Nicolescu (n. , Ploiești, România – d. [2]) a fost un muzician român orb.[3]

George Nicolescu
Date personale
Născut
Ploiești, România[1]
Decedat (74 de ani)[2]
Cetățenie România
Ocupațiemuzician
cântăreț
Limbi vorbitelimba română
Activitate
StudiiUniversitatea din București 
Instrument(e)voce[*] 

Biografie

Născut în Ploiești, Nicolescu a avut patru surori. A făcut Școala din București pentru pacienții cu ambliopie (1957-1959), apoi gimnaziul și liceul (1960-1968) la Școala Pentru Orbi din Cluj (19681972). Debutul său muzical a fost în 1970, când acesta a câștigat premiul întâi la festivalul „Tinerețe pe portativ”. Câțiva ani mai târziu, compozitorul George Grigoriu a început să-l influențeze, iar cei doi au început să colaboreze. În 1973, a fost lansat primul său șlagăr, „Eternitate”.

În 1972, el a fost admis la Universitatea din București de limbi romanice, secțiunea română-franceză, absolvind în anul 1976. Din aprilie 1977 a început să predea franceză la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Buzău, unde a rămas până în 1985. În acel an, el a fost angajat ca solist vocal la Casa Tineretului din Buzău. În 1981 a debutat în Cenaclul Flacăra unde a repurtat succese notabile activând cu "Foaie verde, spic de pâine", "Ordinea de zi", "Eternitate" și alte melodii care l-au așezat în topul muzicienilor vremii. După Revoluția de la 1989, el a fost angajat, pentru câteva luni (martie-noiembrie 1990), ca solist la trupa „Optimiștii”.

El s-a pensionat în 1992, luând parte la diferite show-uri și cântări în restaurante. În toamna anului 2002, la zece ani după pensionare, Nicolescu a revenit în topurile muzicale românești datorită unui duet cu trupa UNU'. Hitul era numit „Cântec pentru sănătatea ierbii”. De asemenea, el a mai cântat cu Jorge melodia „Îndrăgostit”. În luna decembrie a anului 2007, apare albumul „Muzică ușoară...lăutărească”, în care cântă împreună cu muzicieni celebri ca Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

O nouă melodie a sa a fost lansată în anul 2012, „Viața-i de vină”, împreună cu Shift [4]

Discografie

  • Și cântau mandolinele (1974)
  • Ordinea de zi (1984)
  • Prefă-te inimă în stea (1989)
  • Unu feat. George Nicolescu - Mai avem nevoie și de iarbă (2002)
  • Muzică ușoara...lăutărească (2007)
  • Shift feat. George Nicolescu - Viața-i de vină (2012)

Surse externe

Referințe

  1. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27005378-george-nicolescu-murit-cantautorul-isi-serbase-ziua-nastere-recent.htm Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. https://www.news.ro/entertainment/cantautorul-george-nicolescu-cunoscut-pentru-melodia-eternitate-a-murit-la-varsta-de-74-de-ani-1922401026002024031221536432, accesat în Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. „Ediție de Colecție – George Nicolescu”. Jurnalul Național (în Română). . Arhivat din original la . Accesat în .
  4. „Ediție de Colecție – George Nicolescu” (în Română). . Arhivat din original la . Accesat în .

Vezi și

Legături externe

  • Eternitate[nefuncțională] , 22 mai 2006, Loreta Popa, Jurnalul Național


This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.