Dracunculoză

Infectarea survine în momentul în care o persoană bea apă care conține purici de apă infestați cu larve de vierme de Guineea.[3] La început, nu există niciun fel de simptom.[4] După aproximativ un an, persoana în cauză începe să resimtă o senzație de arsură dureroasă pe măsură ce femela de vierme formează o veziculă subcutanată, de obicei la nivelul membrelor inferioare.[3] Apoi, timp de câteva săptămâni, viermele perforează pielea pentru a ieși.[5] În această perioadă, mersul sau lucrul pot fi dificil de realizat.[4] Este foarte neobișnuit ca boala să determine moartea.[3]

Oamenii sunt singurele specii cunoscute care pot fi infectate cu viermele de Guineea.[4] Viermele are o lățime de 1-2 milimetri, iar o femelă adult are o lungime cuprinsă între 60 și 100 de centimetri (masculii sunt mult mai scurți).[3][4] În exteriorul organismului uman, ouăle pot supraviețui până la trei săptămâni.[6] Trebuie să fie ingerate de puricii de apă în acest timp.[3] În interiorul puricilor de apă, larvele pot supraviețui chiar și patru luni.[6] Prin urmare, pentru a putea persista într-o anumită regiune, boala trebuie să se dezvolte la oameni în fiecare an.[7] În mod obișnuit, diagnosticarea bolii poate fi făcută pe baza semnelor și simptomelor specifice.[8]

Prevenirea se realizează prin diagnosticarea bolii în fazele incipiente și prin împiedicarea contactului rănii cu apa potabilă.[3] Alte măsuri includ: un acces mai facil la apă curată sau, dacă acest lucru nu este posibil, filtrarea apei.[3] De cele mai multe ori, simpla filtrare printr-un material textil este suficientă.[5] Apa potabilă contaminată poate fi tratată cu o substanță chimică numită DFMG pentru a omorî larvele.[3] Nu există medicamente sau vaccinuri împotriva bolii.[3] Viermele poate fi îndepărtat încet, pe parcursul a câteva săptămâni, prin rularea lui pe un băț.[4] Ulcerațiile formate de vierme ca urmare a ieșirii sale din organism pot fi infectate de bacterii.[4] Este posibil ca durerea să persiste timp de câteva luni după ce viermele a fost îndepărtat.[4]

În 2013 au fost raportate 148 de cazuri.[3] Aceasta reprezintă o scădere față de 3,5 milioane de cazuri în 1986.[4] În prezent, apare doar în 4 țări din Africa, față de 20 de țări în anii '80.[3] Cea mai afectată țară este Sudanul de Sud.[3] Aceasta va fi, cel mai probabil, prima boală parazitară eradicată.[9] Boala viermelui de Guineea este cunoscută din timpuri străvechi.[4] Este menționată în lucrarea egipteană de medicină Ebers Papyrus, datând din 1550 î.Hr..[10] Denumirea de dracunculoză derivă din Latină „necaz din cauza dragonilor mici“,[11] în timp ce numele de „vierme de Guineea“ a apărut după ce europenii au văzut boala pe coasta Guineei Africa de Vest în secolul al XVII-lea.[10] O specie similară viermelui de Guineea determină îmbolnăvirea altor animale.[12] Se pare că acestea nu infectează oamenii.[12] Este clasificată ca boală tropicală neglijată.[13]