Biserica Saint-François-Xavier din Paris

Lucrările au început în 1861, după planurile arhitectului Adrien Lusson, căruia i-a succedat Joseph Uchard, la moartea sa survenită în 1864. Pietrele cu granulație fină utilizate în construcție proveneau din carierele subterane de la Bagneux. [1]

Edificiul a fost terminat în 1873, cu excepția decorării interioare. Biserica a fost deschisă cultului în 1874, apoi sfințită la 23 mai 1894.

Racla conținând corpul Sfintei Madeleine-Sophie Barat, fondatoare în 1800 a Société du Sacré-Cœur de Jésus (a Congregației Surorilor Preasfintei Inimi) a fost transferată în această biserică vineri, 19 iunie 2009, sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus.[2][3] În acea zi a avut loc o ceremonie foarte importantă, prezidată de cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscopul Parisului, înconjurat de Monseniorul Georges Gilson, arhiepiscop emerit al Arhidiocezei de Sens-Auxerre, Monseniorul Yves Patenôtre, arhiepiscop titular de Sens-Auxerre, Monseniorul Antoine Hérouard, secretar general al Conferinței Episcopilor din Franța, Monseniorul Patrick Chauvet, preotul-paroh al Bisericii Saint-François-Xavier, de vreo patruzeci de preoți, câteva sute de călugărițe din Societatea Preasfintei Inimi a lui Isus, și de peste 1.000 de credincioși.[4][3] Conducerea congregației hotărâse instalarea raclei în această biserică situată alături de clădirile în care a trăit Madeleine-Sophie: sediul congregației (astăzi Musée Rodin / Muzeul Rodin) și instituția de învățământ pentru fete, astăzi Liceul Victor-Duruy.[3]

• Capela Sacré-Cœur din biserica Saint-François-Xavier din Paris, unde a fost instalată racla, la 19 iunie 2009.
• Racla Sfintei Madeleine-Sophie Barat, instalată în 2009 în capela Sacré-Cœur din această biserică.

Biserica posedă numeroase opere de artă, printre care:[5]

• Cina cea de Taină, Tintoretto (1518-1594)
• Fecioara și Pruncul cu Sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Genoveva, Lubin Baugin (1610-1663)
• Împărtășania / Cuminecarea, Henry Lerolle (1848-1929)
• Cristos în giulgiu, Alfred-Charles Lenoir (1850-1920)
• Miracolul Sfântului Francisc-Xavier, Benedetto Gennari cel Tânăr (1633-1715)

• Cina cea de Taină de Tintoretto
• Tablou (?)

Orgile au fost construite în 1878 de casa Fermis & Persil, revăzute de Cavaillé-Coll în 1890, apoi de fabricanții Ephrem și Gonzalez în 1923. Bernard Dargassies le-a restaurat, în întregime, în 1993.[6] Orgile restaurate au fost inaugurate la 10 aprilie 1996.[7]

Organiștii titulari au fost:

• Albert Renaud (1878-1891);

• Adolphe Marty (1891-1941);

• Achille Philip (1941-1946);

• Gaston Litaize (1946-1991);

• Denis Comtet (din 1994), Olivier Houette (până în 2013) și Éric Leroy (din 1999).

Maeștri de cor au fost:

• Émile Boussagol[8] (1890-1898) ;

• Monseniorul Louis-Lazare Perruchot (1898-1908)[Note 1] ;

• Pierre Drees (1908-1917) ;

• Dieudonné Guiglaris (?1917-1957) ;

• Pierre Jorre de saint Jorre (1957-1993)[Note 2] ;

• Éric Leroy (din 2001).