Pavel Sergheevici Aleksandrov

S-a născut în orașul Bogorodsk, tatăl său, Serghei Aleksandrovici, fiind medic. În anii de școală a fost puternic influențat de profesorul său, Aleksandr Romanovici Eighes, care l-a determinat să devină matematician. A urmat secția de matematică a Universității din Moscova, unde a avut ca profesori pe Dmitri Egorov și Nikolai Luzin.

În 1923 începe o serie de călătorii peste hotare, unde îi cunoaște pe David Hilbert, Felix Klein, Luitzen Egbertus Jan Brouwer și alții. Prin dialogul cu aceștia, ridică prestigiul matematicii ruse în străinătate.

Aleksandrov a fost un bun pedagog și organizator. În 1935 a condus prima conferință internațională de topologie din Moscova. În 1958, a luat parte la Congresul Matematicienilor Germani de la Dresda și la Simpozionul de Topologie din Praga din 1962.

Aleksandrov a fost membru al Academiei de Științe a URSS.

În 1916, a demonstrat că orice mulțime boreliană numărabilă conține o mulțime perfectă nevidă.

Începând cu anul 1920, s-a ocupat de topologie, care a rămas principalul său domeniu de activitate. Astfel, în 1923 a elaborat teoria spațiilor discrete.

În 1965, s-a ocupat de varietățile lui Cantor.

Aleksandrov a dat o nouă demonstrație a teoremei lui Peano, în legătură cu teoria generală a curbelor integrale, definite de ecuațiile diferențiale ordinare.

• 1942: Proprietăți omologice de situație ale complexelor și ale mulțimilor închise, lucrare distinsă cu Premiul Stalin Clasa I;
• Priviri asupra noțiunilor fundamentale ale topologiei.

Aleksandrov a mai scris diverse studii despre Lobacevski.