Listă de hormoni umani

Aceasta este o listă de hormoni izolați din Homo sapiens. Lista este împărțită în patru secțiuni, după structura chimică a acestora: derivați din aminoacizi, peptidici, steroizi și eicosanoizi.

Hormoni derivați din aminoacizi

Hormonii derivați din aminoacizi sunt molecule relativ mici provenite din aminoacizii tirozină și triptofan.[1] Tirozina este precursorul a două grupe de hormoni: hormonii tiroidieni, produși în tiroidă și catecolaminele (epinefrina și norepinefrina), produse în medulosuprarenale. Triptofanul este precursorul melatoninei, secretată de epifiză și al serotoninei, care este destul de răspândită în organism. Unii dintre acești hormoni au un timp de înjumătățire circulant de câteva zile (hormonii tiroidieni), în timp ce unii sunt degradați rapid (catecolaminele).[2]

Nume	Abreviere	Aminoacid precursor	Loc de sinteză
Epinefrină (Adrenalină)		Tirozină	Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3]
Dopamină	DA	Tirozină	Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3][lower-alpha 1]
Histamină		Histidină	Toate țesuturile, dar abundent în piele, plămân și tractul gastrointestinal[4]
Melatonină		Triptofan	Epifiză Organe extrapineale: retină, cristalin, măduvă osoasă, intestin, piele[5]
Norepinefrină (Noradrenalină)		Tirozină	Celulele cromafine ale medulosuprarenalei[3]
Serotonină (5-Hidroxitriptamină)	5-HT	Triptofan	Neuroni enterici, trombocite, celule enterocromafine intestinale[6][lower-alpha 1]
Tiroxină (Tetraiodotironină)	T₄	Tirozină	Tiroidă
Triiodotironină	T₃	Tirozină	Tiroidă

Hormoni polipeptidici, proteici și glicoproteici

Structura hormonilor peptidici este cea a unui lanț polipeptidic (lanț de aminoacizi).[1] Aceștia variază considerabil ca mărime și modificări posttranslaționale, de la peptide scurte cu trei aminoacizi până la glicoproteine mari, multisubunitare.[2] Mulți hormoni peptidici sunt sintetizați ca prohormoni, apoi scindați proteolitic pentru a genera forma lor matură. În alte cazuri, hormonul este inițial încorporat în secvența unui precursor mai mare, apoi eliberat prin clivaje proteolitice multiple.[2]

Nume	Abreviere	Număr de resturi aminoacidice	Loc de sinteză
Tiroliberină	TRH	3	Nucleul paraventricular al hipotalamusului[7]
Leu-enkefalină	Leu-ENK	5	Sistemul nervos central Medulosuprarenală[8]
Met-enkefalină	Met-ENK	5	Sistemul nervos central Medulosuprarenală[8]
Angiotensină II		8	Rinichi[9]
Oxitocină	OXT	9	Nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului[10]
Vasopresină	ADH	9	Nucleii paraventricular și supraoptic ai hipotalamusului[10]
Luliberină	GnRH	10	Aria preoptică a hipotalamusului[7]
Somatostatină	GHIH	14	Nucleul paraventricular al hipotalamusului Celulele δ din insulele pancreatice și mucoasa gastrointestinală Celulele parafoliculare din tiroidă[7]
Guanilină		15	Celule enterocromafine intestinale[11]
Uroguanilină		16	Celule enterocromafine intestinale[11]
Gastrină		17	Celulele G antroduodenale[12]
Endoteline		21	Celule endoteliale[12]
Motilină		22	Celulele M din mucoasa duodenală[12]
Hepcidină		25	Hepatocite[13]
Melanotropine	MSH	27	Lobul intermediar al hipofizei[7]
Secretină		27	Celulele S din intestinul subțire Creier[8]
Peptid natriuretic atrial	ANP	28	Miocitele atriilor[14]
Grelină		28	Mucoasa fundului stomacului În cantități mici: intestin subțire, hipofiză, hipotalamus, pancreas, plămân, celule imune, placentă, ovar, testicul, rinichi[15]
Peptid vasoactiv intestinal	VIP	28
Glucagon		29	Celulele α din insulele pancreatice[16]
Relaxină		29	Corpul galben, caducă, placentă[17]
Galanină		30	În SNC: coarnele posterioare ale măduvei spinării, bulb rahidian, locus coeruleus, mezencefal, eminență mediană, hipotalamus În SNP: inervațiile terminale ale tracturilor gastrointestinal, respirator și urogenital, ale pancreasului și ale medulosuprarenalei[18]
Peptide asemănătoare glucagonului	GLP	Variabil	Neuronii nucleului solitar din bulbul rahidian Celulele enteroendocrine L din jejunul distal și ileon[12]
β-Endorfină	β-END	31	Lobii anterior și intermediar ai hipofizei[8]
Calcitonină		32	Celulele parafoliculare din tiroidă[7]
Peptid natriuretic cerebral	BNP	32	Miocitele ventriculelor[14]
Colecistokinină	CCK	33	Duoden Jejun[15]
Orexină (Hipocretină)	ORX	33 sau 28	Hipotalamusul lateral[8]
Parathormon	PTH	34	Paratiroide[7]
Polipeptid pancreatic	PP	36	Pancreasul endocrin În cantități mici: pancreasul exocrin, colon, rect[15]
Amilină	IAPP	37	Celulele β din insulele pancreatice[19]
Corticotropină	ACTH	39	Lobul anterior al hipofizei[7]
Corticoliberină	CRH	41	Nucleul paraventricular al hipotalamusului Placentă[7]
Peptid inhibitor gastric	GIP	43	Stomac Celulele K din duoden și jejun[15]
Somatocrinină	GHRH	44	Nucleul arcuat al hipotalamusului[7]
Renină		46	Aparatul juxtaglomerular[8]
Osteocalcină		49	Osteoblaste, odontoblaste[20]
Insulină		51	Celulele β din insulele pancreatice[16]
Factor de creștere epidermal	EGF	53
Factori de creștere asemănători insulinei	IGF	Variabil
Parotină		84	Glandă parotidă
Interleukine	IL	Variabil
Rezistină		108	Macrofage[8]
Leptină		167	Țesutul adipos alb și maro, stomac, placentă, glandă mamară, foliculi ovarieni Unele organe fetale: inimă, os sau cartilaj, creier[15]
Lactogen placentar uman (Somatotropină corionică umană)	hPL	191	Sincițiotrofoblast[17]
Somatotropină	GH	191	Lobul anterior al hipofizei[7]
Eritropoietină	EPO	192	Rinichi[12]
Prolactină	PRL	198	Lobul anterior al hipofizei[7]
Tirotropină	TSH	209	Lobul anterior al hipofizei[7]
Lutropină	LH	215	Lobul anterior al hipofizei[7]
Gonadotropină corionică umană	hCG	231	Înainte de placentare: trofoblast După placentare: sincițiotrofoblast[17]
Hormon foliculostimulant	FSH	236	Lobul anterior al hipofizei[7]
Adiponectină		247	Adipocite mature[15]
Trombopoietină	THPO	353	Ficat[8]
Hormon anti-müllerian	AMH	560	Celulele Sertoli din testicul[7]

Hormoni steroizi

Majoritatea hormonilor lipidici sunt derivați din colesterol și, prin urmare, sunt similari structural cu acesta.[1] Clasa principală de hormoni lipidici la om este cea a hormonilor steroizi. Chimic, acești hormoni sunt de obicei cetone sau alcooli.[1] Hormonii steroizi sunt insolubili în apă și sunt transportați de proteine carrier în sânge. Astfel, steroizii rămân în circulație mai mult timp decât hormonii peptidici.[1]

Clasă chimică	Nume	Abreviere	Loc de sinteză
Androgeni	Androstendion	A4	♂️ Celulele Leydig din testicul, zona reticulată a corticosuprarenalei ♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar
Androgeni	Dehidroepiandrosteron (Androstenolonă)	DHEA	♂️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele Leydig din testicul ♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar[21]
Androgeni	Dihidrotestosteron	DHT	Sintetizat din testosteron în foliculii piloși și organele genitale externe[22]
Androgeni	Testosteron		♂️ Celulele Leydig din testicul, zona reticulată a corticosuprarenalei ♀️ Zona reticulată a corticosuprarenalei, celulele tecale din ovar, placentă
Estrogeni	Estradiol	E2	În premenopauză: ovar În postmenopauză: sân, creier, mușchi, os, țesut adipos[23]
Estrogeni	Estriol	E3
Estrogeni	Estronă	E1
Glucocorticoizi	Cortizol		Zonele fasciculată și reticulată ale corticosuprarenalei[7]
Glucocorticoizi	Cortizon		Zonele fasciculată și reticulată ale corticosuprarenalei[7]
Mineralocorticoizi	Aldosteron		Zona glomerulară a corticosuprarenalei[7]
Progestogeni	Progesteron	P4	Corpul galben Placentă
Secosteroizi	Calcifediol (Calcidiol)		Sintetizat din colecalciferol în ficat[24]
Secosteroizi	Calcitriol		Sintetizat din calcifediol în rinichi[24]

Hormoni eicosanoizi

Eicosanoizii sunt un grup mare de molecule derivate din acizi grași polinesaturați.[2] Principalele grupe de hormoni din această clasă sunt prostaglandinele, prostaciclinele, leucotrienele și tromboxanii. Acidul arahidonic este cel mai abundent precursor al acestor hormoni. Eicosanoizii sunt inactivați rapid prin metabolizarea lor și sunt de obicei activi doar câteva secunde.[2]

Nume	Abreviere	Loc de sinteză	Celule-țintă	Efecte
Leucotriene	LT
Prostaciclină	PGI₂
Prostaglandine	PG
Tromboxani	TX

Note

Dopamina și serotonina sintetizate în SNC sunt neurotransmițători, nu hormoni.

Referințe

en Samantha Fowler, Rebecca Roush, James Wise (2013). „Animal Structure and Function”. Concepts of Biology. OpenStax. ISBN 9781938168116.
en „Hormone Chemistry, Synthesis and Elimination”. vivo.colostate.edu.
en Praveena Dixit, Lakshmi P. Kotra (2008). „Adrenomedullary Tumors”. În S. J. Enna, David B. Bylund. xPharm: The Comprehensive Pharmacology Reference. Elsevier. ISBN 978-0-08-055232-3.
en „Histamine”. vivo.colostate.edu.
en D. X. Tan; et al. (ianuarie 2003). „Melatonin: a hormone, a tissue factor, an autocoid, a paracoid, and an antioxidant vitamin”. Journal of Pineal Research. 34 (1): 75–78. doi:10.1034/j.1600-079X.2003.02111.x. PMID 12485375.
en Julie G. Hensler (2012). „Serotonin”. În Scott T. Brady, George J. Siegel, R. Wayne Albers, Donald L. Price. Basic Neurochemistry. Academic Press. pp. 300–322. doi:10.1016/C2009-0-00066-X. ISBN 978-0-12-374947-5.
en Dana Stoian (2017). Clinical Endocrinology (PDF). Timișoara: Editura „Victor Babeș”. ISBN 978-606-786-060-3. Arhivat din original (PDF) la 2 august 2019. Accesat în 2 august 2019.
en Yoshio Takei, Hironori Ando, Kazuyoshi Tsutsui, ed. (2016). Handbook of Hormones: Comparative Endocrinology for Basic and Clinical Research. Academic Press. ISBN 978-0-12-801028-0.
en Bruce M. Koeppen, Bruce A. Stanton (2013). „Glomerular Filtration and Renal Blood Flow”. Renal Physiology. Mosby. pp. 27–43. ISBN 978-0-323-08691-2.
en Richard E. Brown (1994). An Introduction to Neuroendocrinology. Cambridge University Press. ISBN 0-521-41645-0.
en Ursula Seidler, Markus Sjöblom (2012). „Gastroduodenal Bicarbonate Secretion”. În Leonard R. Johnson; et al. Physiology of the Gastrointestinal Tract (ed. a 5-a). Academic Press. pp. 1311–1339. doi:10.1016/C2009-1-64521-4. ISBN 978-0-12-382026-6.
en Abba J. Kastin, ed. (2013). Handbook of Biologically Active Peptides (ed. a 2-a). Academic Press. ISBN 978-0-12-385095-9.
en Tomas Ganz, Elizabeta Nemeth (septembrie 2012). „Hepcidin and iron homeostasis”. Biochimica et Biophysica Acta - Molecular Cell Research. 1823 (9): 1434–1443. doi:10.1016/j.bbamcr.2012.01.014.
en Rudolf E. Lang (1997). „Natriuretic Peptides”. Principles of Medical Biology. 10B. JAI Press. p. 499. doi:10.1016/S1569-2582(97)80167-5. ISBN 1-55938-815-3.
en Juliana Austin, Daniel Marks (2009). „Hormonal Regulators of Appetite”. International Journal of Pediatric Endocrinology. 2009: 141753. doi:10.1155/2009/141753. PMID 19946401.
en H. Maurice Goodman (2009). „The Pancreatic Islets”. Basic Medical Endocrinology (ed. a 4-a). Academic Press. p. 129. ISBN 978-0-12-373975-9.
en Richard A. Polin; et al., ed. (2017). Fetal and Neonatal Physiology (ed. a 5-a). Elsevier. ISBN 978-0-323-35214-7.
en Satish Rattan (iunie 1991). „Role of galanin in the gut”. Gastroenterology. 100 (6): 1762–1768. doi:10.1016/0016-5085(91)90682-B.
en Luca Busetto, Marco Rossato, Roberto Vettor (2019). „Gastrointestinal Hormones and Their Regulation of Food Intake”. În Ilpo Huhtaniemi, Luciano Martini. Encyclopedia of Endocrine Diseases (ed. a 2-a). Academic Press. pp. 398–405. ISBN 978-0-12-812200-6.
en William D. Fraser, Kay W. Colston, John C. Stevenson (2013). „Bone and Calcium Metabolism”. În David Wild. The Immunoassay Handbook. Elsevier. pp. 705–720. ISBN 978-0-08-097037-0.
en Laurie K. Mischley, Paul J. Nicolai, Alan R. Gaby (2013). „Dehydroepiandrosterone (DHEA)”. În Joseph E. Pizzorno, Michael T. Murray. Textbook of Natural Medicine (ed. a 4-a). Elsevier. p. 709. ISBN 978-1-4377-2333-5.
en Shlomo Melmed, Kenneth S. Polonsky, P. Reed Larsen, Henry M. Kronenberg (2016). Williams Textbook of Endocrinology (ed. a 13-a). Elsevier. p. 622. ISBN 978-0-323-29738-7.
en Franck Mauvais-Jarvis, Deborah J. Clegg, Andrea L. Hevener (iunie 2013). „The Role of Estrogens in Control of Energy Balance and Glucose Homeostasis”. Endocrine Reviews. 34 (3): 309–338. doi:10.1210/er.2012-1055. PMID 23460719.
en Mark Kester, Kelly D. Karpa, Kent E. Vrana (2012). „Endocrine Pharmacology”. Elsevier's Integrated Review Pharmacology (ed. a 2-a). Elsevier. pp. 181–199. ISBN 978-0-323-07445-2.

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.

[fn1-4] Dopamina și serotonina sintetizate în SNC sunt neurotransmițători, nu hormoni.

[concepts-1] Samantha Fowler, Rebecca Roush, James Wise (2013). „Animal Structure and Function”. Concepts of Biology. OpenStax. ISBN 9781938168116.

[vivo-2] „Hormone Chemistry, Synthesis and Elimination”. vivo.colostate.edu.

[xpharm-3] Praveena Dixit, Lakshmi P. Kotra (2008). „Adrenomedullary Tumors”. În S. J. Enna, David B. Bylund. xPharm: The Comprehensive Pharmacology Reference. Elsevier. ISBN 978-0-08-055232-3.

[5] „Histamine”. vivo.colostate.edu.

[6] D. X. Tan; et al. (ianuarie 2003). „Melatonin: a hormone, a tissue factor, an autocoid, a paracoid, and an antioxidant vitamin”. Journal of Pineal Research. 34 (1): 75–78. doi:10.1034/j.1600-079X.2003.02111.x. PMID 12485375.

[7] Julie G. Hensler (2012). „Serotonin”. În Scott T. Brady, George J. Siegel, R. Wayne Albers, Donald L. Price. Basic Neurochemistry. Academic Press. pp. 300–322. doi:10.1016/C2009-0-00066-X. ISBN 978-0-12-374947-5.

[umft-8] Dana Stoian (2017). Clinical Endocrinology (PDF). Timișoara: Editura „Victor Babeș”. ISBN 978-606-786-060-3. Arhivat din original (PDF) la 2 august 2019. Accesat în 2 august 2019.

[takei-9] Yoshio Takei, Hironori Ando, Kazuyoshi Tsutsui, ed. (2016). Handbook of Hormones: Comparative Endocrinology for Basic and Clinical Research. Academic Press. ISBN 978-0-12-801028-0.

[10] Bruce M. Koeppen, Bruce A. Stanton (2013). „Glomerular Filtration and Renal Blood Flow”. Renal Physiology. Mosby. pp. 27–43. ISBN 978-0-323-08691-2.

[neuro-11] Richard E. Brown (1994). An Introduction to Neuroendocrinology. Cambridge University Press. ISBN 0-521-41645-0.

[johnson-12] Ursula Seidler, Markus Sjöblom (2012). „Gastroduodenal Bicarbonate Secretion”. În Leonard R. Johnson; et al. Physiology of the Gastrointestinal Tract (ed. a 5-a). Academic Press. pp. 1311–1339. doi:10.1016/C2009-1-64521-4. ISBN 978-0-12-382026-6.

[kastin-13] Abba J. Kastin, ed. (2013). Handbook of Biologically Active Peptides (ed. a 2-a). Academic Press. ISBN 978-0-12-385095-9.

[14] Tomas Ganz, Elizabeta Nemeth (septembrie 2012). „Hepcidin and iron homeostasis”. Biochimica et Biophysica Acta - Molecular Cell Research. 1823 (9): 1434–1443. doi:10.1016/j.bbamcr.2012.01.014.

[lang-15] Rudolf E. Lang (1997). „Natriuretic Peptides”. Principles of Medical Biology. 10B. JAI Press. p. 499. doi:10.1016/S1569-2582(97)80167-5. ISBN 1-55938-815-3.

[ijpe-16] Juliana Austin, Daniel Marks (2009). „Hormonal Regulators of Appetite”. International Journal of Pediatric Endocrinology. 2009: 141753. doi:10.1155/2009/141753. PMID 19946401.

[goodman-17] H. Maurice Goodman (2009). „The Pancreatic Islets”. Basic Medical Endocrinology (ed. a 4-a). Academic Press. p. 129. ISBN 978-0-12-373975-9.

[polin-18] Richard A. Polin; et al., ed. (2017). Fetal and Neonatal Physiology (ed. a 5-a). Elsevier. ISBN 978-0-323-35214-7.

[19] Satish Rattan (iunie 1991). „Role of galanin in the gut”. Gastroenterology. 100 (6): 1762–1768. doi:10.1016/0016-5085(91)90682-B.

[20] Luca Busetto, Marco Rossato, Roberto Vettor (2019). „Gastrointestinal Hormones and Their Regulation of Food Intake”. În Ilpo Huhtaniemi, Luciano Martini. Encyclopedia of Endocrine Diseases (ed. a 2-a). Academic Press. pp. 398–405. ISBN 978-0-12-812200-6.

[21] William D. Fraser, Kay W. Colston, John C. Stevenson (2013). „Bone and Calcium Metabolism”. În David Wild. The Immunoassay Handbook. Elsevier. pp. 705–720. ISBN 978-0-08-097037-0.

[22] Laurie K. Mischley, Paul J. Nicolai, Alan R. Gaby (2013). „Dehydroepiandrosterone (DHEA)”. În Joseph E. Pizzorno, Michael T. Murray. Textbook of Natural Medicine (ed. a 4-a). Elsevier. p. 709. ISBN 978-1-4377-2333-5.

[23] Shlomo Melmed, Kenneth S. Polonsky, P. Reed Larsen, Henry M. Kronenberg (2016). Williams Textbook of Endocrinology (ed. a 13-a). Elsevier. p. 622. ISBN 978-0-323-29738-7.

[24] Franck Mauvais-Jarvis, Deborah J. Clegg, Andrea L. Hevener (iunie 2013). „The Role of Estrogens in Control of Energy Balance and Glucose Homeostasis”. Endocrine Reviews. 34 (3): 309–338. doi:10.1210/er.2012-1055. PMID 23460719.

[kester-25] Mark Kester, Kelly D. Karpa, Kent E. Vrana (2012). „Endocrine Pharmacology”. Elsevier's Integrated Review Pharmacology (ed. a 2-a). Elsevier. pp. 181–199. ISBN 978-0-323-07445-2.