Campionatul European de Fotbal 2008 – Grupa C

Grupa C a Campionatului European de Fotbal 2008 este una dintre cele patru grupe cuprinzând țări prezente la Campionatul European de Fotbal 2008. Primul meci din grupă a fost jucat pe 9 iunie 2008 iar ultimul meci va fi jucat pe 17 iunie 2008. Toate cele șase meciuri vor fi jucate în Elveția, în orașele Zürich și Berna. Grupa este formată din finalistele Campionatului Mondial FIFA 2006 precum și din Țările de Jos respectiv România. La momentul tragerii la sorți coeficientul Elo al echipelor era primul, al doilea, al patrulea și al optulea, din acest motiv această grupă a fost denumită „Grupa morții”.[1][2]

Lovitură liberă în meciul Țările de Jos - Italia, disputat pe 9 iunie.

Țările de Jos a fost prima echipă calificată în sferturile de finală din Grupa C. În primul lor meci, au dispus de campioana mondială, Italia, cu scorul de 3-0 cun un fotbal agresiv. În al doilea meci, „portocala mecanică” a zdrobit vice-campioana mondială cu 4-1. După acest meci, Franța a fost pusă într-o situație grea deoarece ei mai făcuseră o remiză albă cu România. Românii au reușit să smulgă un egal campioanei mondiale și aceasta a fost salvată de parada de la penalti-ul lui Adrian Mutu de portarul Gianluigi Buffon. Astfel, după două etape, Franța și România mergeau acasă, respectiv Țările de Jos și Italia în sferturi.

Ultima rundă avea să lămurească cea de-a doua sfert-finalistă din Grupa C. Italia a terminat cu o victorie împotriva Franței în ultimul lor meci. Apărătorul francez, Eric Abidal a primit cartonaș roșu după un fault asupra lui Luca Toni. Andrea Pirlo a transformat penalti-ul. Daniele de Rossi a majorat avantajul Italiei după o oră de joc. Din cauza victoriei Italiei, Româia trebuia să bată Țările de Jos pentru a se califica în sferturi, dar golurile lui Klaas-Jan Huntelaar și Robin van Persie au distrus speranțele românilor.

Programul grupei

Letzigrund, Zürich Stade de Suisse, Berna
Meciuri:
9 iunieRomânia RomâniaFranța Franța
13 iunieItalia ItaliaRomânia România
17 iunieItalia ItaliaFranța Franța
Meciuri:
9 iunieȚările de Jos Țările de JosItalia Italia
13 iunieȚările de Jos Țările de JosFranța Franța
17 iunieȚările de Jos Țările de JosRomânia România

Clasament final

Echipa J V E Î GM GP GOL Pt
Țările de Jos Țările de Jos 330091+89
Italia Italia 311134-14
România România 302113-22
Franța Franța 301216-51

România vs Franța

România
ROMÂNIA:
P1Bogdan Lobonț
FD2Cosmin ContraCartonaș galben după 40 minute 40'
FC4Gabriel Tamaș
FC15Dorin GoianCartonaș galben după 43 minute 43'
FS3Răzvan Raț
MD11Răzvan CocișSchimbat în minutul 64 64'
MC6Mirel RădoiSchimbat în minutul 90+2 90+2'
MS5Cristian Chivu (c)
AD16Bănel Nicoliță
AC21Daniel NiculaeCartonaș galben după 27 minute 27'
AS10Adrian MutuSchimbat în minutul 78 78'
Schimbări:
M8Paul CodreaIntrat în minutul 64 64'
A18Marius NiculaeIntrat în minutul 78 78'
M20Nicolae DicăIntrat în minutul 90+2 90+2'
Antrenor:
România Victor Pițurcă
Franța
Franța:
P23Grégory Coupet
FD19Willy SagnolCartonaș galben după 51 minute 51'
FC15Lilian Thuram (c)
FC5William Gallas
FS3Éric Abidal
MC20Jérémy Toulalan
MC6Claude Makélélé
MD22Franck Ribéry
MS7Florent Malouda
AC8Nicolas AnelkaSchimbat în minutul 72 72'
AC9Karim BenzemaSchimbat în minutul 78 78'
Schimbări:
A18Bafétimbi GomisIntrat în minutul 72 72'
M11Samir NasriIntrat în minutul 78 78'
Antrenor:
Franța Raymond Domenech

Omul meciului:
Franța Claude Makélélé

Arbitrii asistenți:
Spania Juan Carlos Juste Jiménez
Spania Jesús Calvo Guadamuro
Arbitru de rezervă:
Portugalia Olegário Benquerença

Țările de Jos vs Italia

Țările de Jos
Țările de Jos:
P1Edwin van der Sar (c)
FD2Andre Ooijer
FC21Khalid BoulahrouzSchimbat în minutul 77 77'
FC4Joris Mathijsen
FS5Giovanni van Bronckhorst
MC17Nigel de JongCartonaș galben după 58 minute 58'
MC8Orlando Engelaar
MD18Dirk KuytSchimbat în minutul 81 81'
MO23Rafael van der Vaart
MS10Wesley Sneijder
AC9Ruud van NistelrooySchimbat în minutul 70 70'
Schimbări:
A7Robin van PersieIntrat în minutul 70 70'
F3John HeitingaIntrat în minutul 77 77'
M20Ibrahim AfellayIntrat în minutul 81 81'
Antrenor:
Țările de Jos Marco van Basten
Italia
ITALIA:
P1Gianluigi Buffon (c)
FD2Christian Panucci
FC6Andrea Barzagli
FC23Marco MaterazziSchimbat în minutul 54 54'
FS19Gianluca ZambrottaCartonaș galben după 35 minute 35'
MD13Massimo Ambrosini
MC21Andrea Pirlo
MS8Gennaro GattusoCartonaș galben după 51 minute 51'
AD16Mauro CamoranesiSchimbat în minutul 75 75'
AC9Luca ToniCartonaș galben după 27 minute 27'
AS11Antonio Di NataleSchimbat în minutul 64 64'
Schimbări:
F3Fabio GrossoIntrat în minutul 54 54'
A7Alessandro Del PieroIntrat în minutul 64 64'
A18Antonio CassanoIntrat în minutul 75 75'
Antrenor:
Italia Roberto Donadoni

Omul meciului:
Țările de Jos Wesley Sneijder

Arbitrii asistenți:
Suedia Stefan Wittberg
Suedia Henrik Andrén
Arbitru de rezervă:
Slovenia Damir Skomina

Italia vs România

Italia
ITALIA:
P1Gianluigi Buffon
MD19Gianluca Zambrotta
MC2Christian Panucci
MC4Giorgio Chiellini
MS3Fabio Grosso
MD21Andrea PirloCartonaș galben după 61 minute 61'
MD10Daniele De RossiCartonaș galben după 90+2 minute 90+2'
MD16Mauro CamoranesiSchimbat în minutul 85 85'
MO20Simone PerrottaSchimbat în minutul 57 57'
MS7Alessandro Del Piero (c)Schimbat în minutul 77 77'
AC9Luca Toni
Schimbări:
A18Antonio CassanoIntrat în minutul 57 57'
A15Fabio QuagliarellaIntrat în minutul 77 77'
M13Massimo AmbrosiniIntrat în minutul 85 85'
Antrenor:
Italia Roberto Donadoni
România
ROMÂNIA:
P1Bogdan Lobonț
FD2Cosmin Contra
FC4Gabriel Tamaș
FC15Dorin GoianCartonaș galben după 73 minute 73'
FS3Răzvan Raț
MD6Mirel RădoiSchimbat în minutul 25 25'
MDr7Florentin PetreSchimbat în minutul 60 60'
MC8Paul Codrea
MS5Cristian Chivu (c)Cartonaș galben după 58 minute 58'
AC10Adrian MutuCartonaș galben după 43 minute 43'Schimbat în minutul 88 88'
AC21Daniel Niculae
Schimbări:
M20Nicolae DicăIntrat în minutul 25 25'
M16Bănel NicolițăIntrat în minutul 60 60'
M11Răzvan CocișIntrat în minutul 88 88'
Antrenor:
România Victor Pițurcă

Omul meciului:
Italia Andrea Pirlo

Arbitrii asistenți:
Norvegia Geir Åge Holen
Norvegia Jan Petter Randen
Arbitru de rezervă:
Croația Ivan Bebek

Țările de Jos vs Franța

Țările de Jos Țările de Jos4 - 1Franța Franța
Kuyt A marcat în minutul 9 9'
van Persie A marcat în minutul 59 59'
Robben A marcat în minutul 72 72'
Sneijder A marcat în minutul 90+2 90+2'
Henry A marcat în minutul 71 71'
Spectatori: 30.777
Arbitru: Herbert Fandel (Germania)
Țările de Jos
Țările de Jos:
P1Edwin van der Sar (c)
FD21Khalid Boulahrouz
FC2Andre OoijerCartonaș galben după 51 minute 51'
FC4Joris Mathijsen
FS5Giovanni van Bronckhorst
MD17Nigel de Jong
MDr8Orlando EngelaarSchimbat în minutul 46 46'
MOD18Dirk KuytSchimbat în minutul 55 55'
MO23Rafael van der VaartSchimbat în minutul 78 78'
MOS10Wesley Sneijder
AC9Ruud van Nistelrooy
Schimbări:
M11Arjen RobbenIntrat în minutul 46 46'
A7Robin van PersieIntrat în minutul 55 55'
F14Wilfred BoumaIntrat în minutul 78 78'
Antrenor:
Țările de Jos Marco van Basten
Franța
FRANȚA:
P23Grégory Coupet
FD19Willy Sagnol
FC15Lilian Thuram (c)
FC5William Gallas
FS13Patrice Evra
MC20Jérémy ToulalanCartonaș galben după 82 minute 82'
MC6Claude MakéléléCartonaș galben după 32 minute 32'
MD10Sidney GovouSchimbat în minutul 75 75'
MS7Florent MaloudaSchimbat în minutul 60 60'
AC22Franck Ribéry
AC12Thierry Henry
Schimbări:
A18Bafétimbi GomisIntrat în minutul 60 60'
A8Nicolas AnelkaIntrat în minutul 75 75'
Antrenor:
Franța Raymond Domenech

Omul meciului:
Țările de Jos Wesley Sneijder

Arbitrii asistenți:
Germania Carsten Kadach
Germania Volker Wezel
Arbitru de rezervă:
Polonia Grzegorz Gilewski

Țările de Jos vs România

Țările de Jos
Țările de Jos:
P1Maarten Stekelenburg
FD21Khalid BoulahrouzSchimbat în minutul 58 58'
FC3John Heitinga (c)
FC14Wilfred Bouma
FS15Tim de Cler
MD6Demy de Zeeuw
MD8Orlando Engelaar
MOD20Ibrahim Afellay
MO7Robin van Persie
MOS11Arjen RobbenSchimbat în minutul 61 61'
AC19Klaas-Jan HuntelaarSchimbat în minutul 83 83'
Schimbări:
F12Mario MelchiotIntrat în minutul 58 58'
A18Dirk KuytIntrat în minutul 61 61'
A22Jan Vennegoor of HesselinkIntrat în minutul 83 83'
Antrenor:
Țările de Jos Marco van Basten
România
ROMÂNIA:
P1Bogdan Lobonț
FD2Cosmin Contra
FC4Gabriel Tamaș
FC14Sorin Ghionea
FS3Răzvan Raț
MD8Paul CodreaSchimbat în minutul 72 72'
MDr11Răzvan Cociș
MS5Cristian Chivu (c)Cartonaș galben după 78 minute 78'
MOD16Bănel NicolițăSchimbat în minutul 82 82'
MOS10Adrian Mutu
AC18Marius NiculaeSchimbat în minutul 59 59'
Schimbări:
A21Daniel NiculaeIntrat în minutul 59 59'
M20Nicolae DicăIntrat în minutul 72 72'
M7Florentin PetreIntrat în minutul 82 82'
Antrenor:
România Victor Pițurcă

Omul meciului:
Țările de Jos Robin van Persie

Arbitrii asistenți:
Elveția Matthias Arnet
Elveția Stéphane Cuhat
Arbitru de rezervă:
Scoția Craig Thomson

Franța vs Italia

Franța Franța0 - 2Italia Italia
Pirlo A marcat în minutul 25 25' (pen.)
De Rossi A marcat în minutul 62 62'
Spectatori: 30.585
Franța
FRANȚA:
P23Grégory Coupet
FD19Willy Sagnol
FC3Éric AbidalCartonaș roșu 24'
FC5William Gallas
FS13Patrice EvraCartonaș galben după 18 minute 18'
MC4Patrick Vieira
MC6Claude Makélélé
MOD10Sidney GovouCartonaș galben după 47 minute 47'Schimbat în minutul 66 66'
MOD22Franck RibérySchimbat în minutul 10 10'
MOS7Florent Malouda
AC12Thierry Henry (c)Cartonaș galben după 85 minute 85'
Schimbări:
M11Samir NasriIntrat în minutul 10 10'Schimbat în minutul 26 26'
F2Jean-Alain BoumsongIntrat în minutul 26 26'
A8Nicolas AnelkaIntrat în minutul 66 66'
Antrenor:
Franța Raymond Domenech
Italia
ITALIA:
P1Gianluigi Buffon (c)
FD19Gianluca Zambrotta
FC2Christian Panucci
FC4Giorgio ChielliniCartonaș galben după 45+4 minute 45+4'
FS3Fabio Grosso
MC21Andrea PirloCartonaș galben după 44 minute 44'Schimbat în minutul 55 55'
MC10Daniele De Rossi
MC8Gennaro GattusoCartonaș galben după 54 minute 54'Schimbat în minutul 82 82'
MO20Simone PerrottaSchimbat în minutul 64 64'
AC9Luca Toni
AC11Antonio Cassano
Schimbări:
M13Massimo AmbrosiniIntrat în minutul 55 55'
M16Mauro CamoranesiIntrat în minutul 64 64'
M22Alberto AquilaniIntrat în minutul 82 82'
Antrenor:
Italia Roberto Donadoni

Omul meciului:
Italia Daniele De Rossi

Arbitrii asistenți:
Slovacia Roman Slyško
Slovacia Martin Balko
Arbitru de rezervă:
Ungaria Viktor Kassai

Note

  1. Harrold, Michael (). „Group of Death draws mixed reaction”. euro2008.com. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  2. „Italy and France in Euro 2008 'group of death'. ESPNsoccernet. . Arhivat din original la . Accesat în .
This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.