Armingenii
„Armingenii” este o poezie alcătuită din nouă strofe, scrisă de George Coșbuc și publicată pentru prima dată în 1893 în volumul Balade și idile.
| „Armingenii” | |
| Autor | George Coșbuc |
|---|---|
| Țara primei apariții | Regatul României |
| Limbă | limba română |
| Publicată în | Balade și idile |
| Data publicării | |
În poezia „Armingenii” George Coșbuc a versificat o legendă românească în care se spune că, într-o seară, în timp ce Isus se afla într-o casă, jidovii - vrând să-l prindă și să-l omoare - au înfipt o creangă verde de copac în fața casei, ca să o recunoască a doua zi. Însă dimineața era câte o creangă asemănătoare în dreptul fiecărei case și, din această cauză, jidovii nu au putut să-l găsească și să-l omoare. Pentru păstrarea acestei amintiri, în fiecare an în ajunul zilei de 1 mai (Arminden), toți creștinii își înfig în fața casei cât o ramură verde de copac. Coșbuc a inserat în poezie, chiar dacă la figurat, metafora orbirii evreilor[1]:
„Și Dumnezeu orbit-a firea
Ovreilor împinși la rău,
Încât să n-aibă nicăirea
Vrun chip de-a făptui pierirea
Născutului din Dumnezeu.”
Referințe
- Imaginea evreului în cultura română Andrei Oișteanu, Editura Polirom, 2012, ISBN: 978-973-46-2562-8
Vezi și
Lucrări referitoare la Armingenii aflate la Wikisursă
Legături externe
- Sărbătorile lunii mai la români Autor: Ioana Hares, publicat în agero-stuttgart.de, accesat la 4 ianuarie 2016