Alpii Pennini (Walliser)

Alpii Pennini sunt un lanț muntos din Alpii Occidentali. Sunt localizați la granița dintre Franța (departamentul Haute-Savoie), Elveția (cantonul Valais sau Wallis) și Italia (regiunile Piemont și Valle d'Aosta). Sunt separați de Alpii Graici prin trecătoarea Little St. Bernard și valea râului Dora Baltea; în sud prin trecătorea Simplon de Alpii Lepontini; Valea Ronului îi separă de Alpii Bernezi iar trecătoarea Coux și Valea Arly de Prealpii Francezi și Câmpia Padului.

Alpii Pennini

Matterhorn
Altitudine4.634 m
LocalizareItalia Italia, Elveţia Elveția
Aparține deMonte Rosa
Coordonate🌍 ({{PAGENAME}})
Hartă

În Alpii Pennini se află cele mai înalte vârfuri din Alpi, inclusiv Mont Blanc.

Versanții francezi ai Alpilor Pennini sunt străbătuți de râul Isère, afluentul său Arly și râul Arve. Pe partea italiană curg afluenții Pad-ului: Dora Baltea, Sesia și Toce, iar pe cea elvețiană Ronul.

Alpii Pennini sunt străbătuți de două artere importante de transport rutier: prin tunelul Mont Blanc, de la Chamonix (Franța) la Courmayeur (Italia) și prin tunelul Grand St. Bernard (sub trecătoarea cu același nume) între Martigny (Elveția) și Aosta (Italia).

Vârfuri

Principalele vârfuri din Alpii Pennini:

Denumire Înălțime (m) Denumire Înălțime (m)
Mont Blanc4810Aiguille de la Za 3673
Dufourspitze (Monte Rosa)4638 Mont Collon3644
Nordend (Monte Rosa)4609Diablons 3605
Dom (munte) (Mischabelhörner)4554 Aiguille de Tour3540
Lyskamm4538Mont Gelé3517
Weisshorn4506Bec de Luseney 3506
Taschhorn4498Aiguille de Grepon 3502
Matterhorn4478Château des Dames 3489
Mont Maudit4471Aiguille des Charmoz 3442
Dent Blanche4364Aiguille du Tacul 3438
Dome du Gouter4331Grand Tournalin 3379
Grand Combin4314Pointe de Rosa Blanche 3348
Castor (munte)4230Mont Avril3341
Zinalrothorn4223Grande Rochere 3326
Alphubel4207Corno Bianco3320
Grandes Jorasses4205Grauhaupt 3315
Rimpfischhorn4203Pointe d'Orny 3274
Strahlhorn4191Dent du Midi3260
Dent d'Hérens4180Mont Favre3259
Breithorn4164Sasseneire3259
Aiguille Verte4127Grand Golliaz 3240
Pollux (munte) 4092
Ober Gabelhorn4073Tour Sallieres 3227
Aiguille de Bionnassay4066Pizzo Bianco 3216
Allalinhorn4034Latelhorn3207
Weissmies4031Schwarzhorn (Augstbord) 3204
Aiguille du Géant4014Gornergrat 3136
Laquinhorn4005Pointe de Lechaud 3127
Rossbodenhorn4001Buet3109
Grand Cornier3969Mont Ruan3078
Aiguille de Trelatete3911Mont Neri 3070
Aiguille d'Argentiere3907Bella Tola 3028
Ruinette3879Pointe de Tanneverge 2982
Aiguille de Triolet3876Belvedere (Aigs Rouges) 2966
Mont Blanc de Seilon3871Tagliaferro 2964
Aiguille du Midi3843Riffelhorn 2931
Tour Noir3836Pointe Percée du Reposoir 2752
Aiguille des Glaciers3834Crammont 2737
Mont Dolent3823Pointe des Fours 2719
Aiguille du Chardonnet3822Pointe du Colloney 2692
Cima di Jazzi3818Catogne2599
Balfrin3802Monte Bo2556
Pigne d'Arolla3801Mont Joly2527
Mont Velan3765Brevent2525
Aiguille du Dru3755Pointe de Salles 2494
Tete Blanche3750Aiguille de Varens 2488
L'Eveque3738Mont Chetif2343
Mont Pleureur3706Mole1869
Dome de Miage3688Salève1380
Lo Besso3675

Trecători

Principalele Trecători din Alpii Pennini sunt:

Denumire Traseu(m) Acces Înălțime (m)
Sesiajochde la Zermatt la Alagna acoperită de zăpadă4424
Brenva de la Courmayeur la Chamonix acoperită de zăpadă4333
Domjochde la Randa la Saas-Fee acoperită de zăpadă4286
Lysjochde la Zermatt la Gressoney acoperită de zăpadă4277
Mischabeljochde la Zermatt la Saas-Fee acoperită de zăpadă3856
Alphubelde la Zermatt la Saas-Fee acoperită de zăpadă3802
Adlerde la Zermatt la Saas-Feeacoperită de zăpadă 3798
Momingde la Zermatt la Zinal acoperită de zăpadă3745
Schwarzthorde la Zermatt la Ayas acoperită de zăpadă3741
Trioletde la Chamonix la Courmayeur acoperită de zăpadă3691
Riedde la Sankt-Niklaus la Saas-Fee acoperită de zăpadă3597
New Weissthorde la Zermatt la Macugnaga acoperită de zăpadă3580
Allalinde la Zermatt la Saas-Fee acoperită de zăpadă3570
Valpellinede la Zermatt la Aosta acoperită de zăpadă3562
Biesjochde la Randa la Turtmann acoperită de zăpadă3549
Triftjochde la Zermatt la Zinalacoperită de zăpadă 3540
Argentièrede la Chamonix la Orsières acoperită de zăpadă3516
Sonadon de la Bourg-Saint-Pierre la Bagnes acoperită de zăpadă3489
Talefrede la Chamonix la Courmayeur acoperită de zăpadă3484
Herensde la Zermatt la Evolène acoperită de zăpadă3480
Durandde la Zermatt la Zinalacoperită de zăpadă 3474
Maisons Blanchesde la Bourg-Saint-Pierre la Bagnes acoperită de zăpadă3426
Bertol de la Arolla la Trecătoarea Herens acoperită de zăpadă3414
Miage de la Les Contamines la Courmayeur acoperită de zăpadă3376
Geantde la Chamonix la Courmayeur acoperită de zăpadă3371
Mont Rougede la Bagnes la Hérémence acoperită de zăpadă3341
Chardonnetde la Chamonix la Orsières acoperită de zăpadă3325
Theodulpassde la Zermatt la Valtournenche acoperită de zăpadă3322
Tourde la Chamonix la Orsièresacoperită de zăpadă 3280
Fenetre de Saleinaz de la Saleinaz Glacier la Trient Glacier acoperită de zăpadă3264
Tracuitde la Zinal la Turtmannacoperită de zăpadă 3252
Zwischbergende la Saas-Fee la Gondo acoperită de zăpadă3248
Orende la Bagnes la Valpelline acoperită de zăpadă3242
Seilonde la Bagnes la Hérémenceacoperită de zăpadă 3200
Cretde la Bagnes la Hérémenceacoperită de zăpadă 3148
Valcournerade la Valtournenche la Valpelline acoperită de zăpadă3147
Collonde la Arolla la Aostaacoperită de zăpadă 3130
Valsoreyde la Bourg-Saint-Pierre la Aosta acoperită de zăpadă3113
Chermontanede la Bagnes la Arolla acoperită de zăpadă3084
Cimes Blanchesde la Valtournenche la Ayas drum forestier2980
Torrentde la Evolène la Val de Torrent drum forestier2924
Augstbordde la Sankt-Niklaus la Turtmann drum forestier2893
Crete Sechede la Bagnes la Valpelline acoperită de zăpadă2888
Breuil de la Bourg-Saint Maurice la La Thuile acoperită de zăpadă2879
Olende la Alagna la Gressoneydrum forestier 2871
Monte Morode la Saas-Fee la Macugnaga drum forestier2862
Pas de Chevresde la Arolla la Val d'Hérémence cărare2851
Antronade la Saas-Fee la Antrona drum forestier2844
Soreboisde la Zinal la Val de Torrent drum forestier2825
Vessonade la Valpelline la Nus cărare2794
Fenêtre de Durandde la Val de Bagnes la Aosta drum forestier2786
Z'Meidende la Zinal la Turtmanndrum forestier 2772
Turlode la Alagna la Macugnagacărare 2736
Fenêtre de Ferret de la Grand St Bernard la Swiss Val Ferret drum forestier2699
Bettaforcade la Ayas la Gressoney drum forestier2676
Mont Tondude la Contamines la Courmayeur acoperită de zăpadă2590
Serena de la Grand St Bernard la Courmayeur cărare2538
Ferretde la Courmayeur la Orsières drum forestier2533
La Seigne de la Les Chapieux la Courmayeur drum forestier2512
Susanfede la Champéry la Salvan cărare2500
Bonhommede la Contamines la Les Chapieux drum forestier2483
Valdobbiade la Gressoney la Val Sesia drum forestier2479
Grand St Bernardde la Martigny la Aosta șosea2472
Sagerouxde la Sixt la Champéry cărare2413
Moudde la Alagna la Rimadrum forestier 2263
Eguade la Rima la Valle Anzascadrum forestier 2236
Balmede la Chamonix la Trient Valley drum forestier2201
Simplonde la Brig la Domodossola șosea2009
Checrouitde la Courmayeur la Lac de Combal drum forestier1960
Barancade la Varallo la Val Anzasca drum forestier1820
Vozade la Chamonix la Les Contamines drum forestier1675
La Forclazde la Chamonix la Saint-Gervais drum forestier1556
La Forclaz de la Argentière la Martigny șosea1520
Matterhorn

Caracteristici

  • Alpilor Walliser aparțin cele mai multe piscuri peste 4000 m înălțime
  • cei mai mari ghețari din Alpi
  • Vârful Dufourspitze cu 4.634 m este cel mai înalt munte din Elveția
  • Matterhorn este muntele cel mai cunoscut din Europa și din lume fiind numit "Muntele munților" nume datorat și panoramei deosebite, piscurile învecinate sunt mult mai joase.
  • Weisshorn prin forma lui piramidală cu trei piscuri, este considerat cel mai frumos munte din Alpi,
  • Peretele de est a masivului Monte-Rosa este cel mai înalt și cel mai frumos lanț muntos din Alpi cu o diferență de înălțime de aproape 3.000 m
  • Alpilor Walliser aparține de asemenea diferențele de altitudine cele mai mari dintre: vârful (Dufourspitze, 4.634 m) și Valea (râului Dora Baltea la Ivrea in Piemont, 253 m) fiind o diferență de nivel de aproape 4.400 m
  • Parcul natural italian Alta Valsesia pe cursul superior din valea Val Sesia partea sudică fiind parcul național cu altitudinea cea mai mare din Europa atingând 4559 m.
  • Nicăieri în Alpi are posibilitatea un alpinist să aibă grupați în apropiere piscuri peste 4000 m înălțime ca în masivul In Monte-Rosa
  • Cabana Capanna Regina Margherita fiind la cea mai înaltă altitudine din Alpi 4.554 m pe piscul Signalkuppe in masivul Monte-Rosa
  • Simplon-tunel de cale ferată cel mai lung tunel de cale ferată din Elveția, Italia și pe locul doi în Europa.
  • Cel mai înalt teleferic din Elveția pe Klein-Matterhorn cu 3.820 m
  • Metro Alpin la lacul Saas Fee cu 3.600 m este unic în lume
  • Funitel de la Verbier linia cu capacitatea de transport cea mai mare din Elveția cu 3000 Personen / oră
  • la Zermatt se află cel mai înalt stâlp de susținere (94 m) a telefericului spre Matterhorn
  • Lacul Lac des Dix lacul de acumulare cel mai mare din Elveția cu 400 milioane. m³ capacitate înălțimea digului 284 m

Galerie de imagini

Panorama Alpilor Walliser de la pasul Allalin. Vârfuri mai importante Breithorn, Matterhorn, Dent Blanche, Zinalrothorn, Weisshorn, Alphubel

Bibliografie

This article is issued from Wikipedia. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.