stăreți

română

Etimologie

Din stareț.

Pronunție

  • AFI: /stə.re'ʦi/


Verb


Conjugarea verbului
stăreți
Infinitiv a stăreți
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 stărețesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să stărețească
Participiu stărețit
Conjugare IV
  1. (v.intranz.) a conduce o mănăstire în calitate de stareț.


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.