repercuta

română

Etimologie

Din franceză répercuter.

Pronunție

  • AFI: /re.per.kuˈta/


Verb


Conjugarea verbului
(se) repercuta
Infinitiv a (se) repercuta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.		 '
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.		 să (se) repercuteze
Participiu repercutat
Conjugare I
  1. (v.refl.) (despre unde sonore sau luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce.
  2. (v.refl.) (fig.) a avea urmări, consecințe, a-și manifesta indirect efectele.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe

Acest articol este emis de la Wiktionary. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.