Unei fete...

Te-nșeli, frumoaso, de-ți închipui
C-un înger c-o să te compar.
O, ești un drac! Ce-i drept, n-ai chipu-i
Dar porți în ochi negrul Tartar.

Numește-mă obroznic dragă,
Zi-mi mitocan, zi-mi caraghioz,
Îți spun cu cuget, fără șagă:
Ești un drăcșor gentil și roz.

Grăiește gura ta micuță
Atâtea crude viclenii.
Că însuși meșteru-Aghiuță
Drept dascăl te-ar primi să-i fii.

Iar eu îmi zic ades săracul:
Așa toți dracii dacă sunt
Atuncea, zău! să mă ia dracul
Și ducă-mă chiar sub pământ!

O, ești un drac și jumătate
(Un drac nu este, de ajuns)!...
Însă mă-ntreb: coarnele frate,
Und-le-ai lăsat, und-le-ai ascuns?

Și par-c-aud ispititoare,
Răspunsu-ți scurt și înțepat:
Și domnului ce-i pasă... Oare
Dorește domnu-a-mi fi bărbat?!