Un cuvânt

Copilul a învățat să scrie ... E o bucurie nespusă în toată casa !

Mama lui aburește geamul cu gura și zice copilului: «Scrie cu degetul numele mămiței !»

Copilul scrie : «Ana» — apoi toți îl sărută, îl strâng în brațe.

Tatăl prevede că va ajunge un om mare. Copilul e abia de cinci ani.

E cald, după amiazi.

Toată familia s’a dus în grădină. Copilul se joacă, trântit pe nisipul depe aleie. Cu o nuia scrie pe nisip cuvintele cari i se dictează.

O soră a lui îi spune: «Scrie pasăre».

El scrie, nu face nici o greșală. Scrie incet, face literlle mari, să se poată citi.

Tatăl său îi zice grav: «Scrie Durere, cu D mare».

Copilul scrie : «Durere».

Durerea, nevăzută, trece pe lângă copil: «Acum îmi scrii numele pe nisip; mai târziu mi-l vei scrie în suflet!»

Craiova, 1895.