Uite strigoii
Uite strigoii, uite liliecii
Au ieșit în marginea potecii
șui, bădărani și tărcați
ca niște argați.
Așteaptă să treacă
fata cu zodia seacă,
s-o ademenească, s-o fure
pentru subpământeana pădure.
Măi strigoilor, măi liliecilor,
ajunge-v-ar umbletul melcilor,
lăsați fata, lăsați bucuria
cu numele Maria.
Știu o babă slută,
o poiană de cucută
și niște gunoi:
acolo e de voi.
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.