Turla

Într-o seară de răzvrătire

Ca un catarg se nalță pe nava catedralii
De veacuri ancorată în praful de pe străzi,
O turlă pângărită de-a caselor grămezi,
Ce-ntunecă-nțelesul prea sfintelor vitralii.

În van, străine, cauți prin cerul de Rusalii
Sonorul zbor de clopot, pe care îl visezi,
Și-n Angelusul serii zadarnic te încrezi...
Tăcută se boltește ogiva catedralii.

Disprețuind orașul, azi turla nu răsună
De vocile arămii vibrând prin înserări,
Așteaptă înclinată, — În răsărit de lună,

Ieșind spre larg din portul de patimi și de vină
Pornește catedrala cu prora în lumină
Pe marea necuprinsă a înstelatei zări.

Într-o seară de resemnare

Ca un Christos de piatră pe culmea catedralii,
De oameni ridicată la colțul unei străzi,
Din nou însângerează umbritele vitralii
Azi turla pironită de-a caselor grămezi.

Coboară Angelusul din cerul de Rusalii
Cu glasuri de arhangheli, pe care le visezi
Străine, ce-n altarul pustiu al catedralii
În mistica putere cu totul te încrezi.

Dar cine în cetate mai șade să asculte
Clopotnița uitată ce plânge-n înserări ?
Orașul îi robește cu farmece mai multe.

Și turla, care soarta cetăților domină,
Granitul sfânt schimbându-și în cruce de lumină,
Își răstignește visul pe neatinse zări.

Palpită lămpi, spre ziuă stingându-se. — La geam
Privești nemărginirea orașului, din care
Ca ieri se naște «astăzi» în uruit de care...
Orașul unde-n vremuri alăturea plângeam

În gama monotonă de fabrici și de uiți,
Ce zilnic răspândește și iar absoarbe-n ea
Aceeaș omenească silință ce nu vrea
Să frângă pentru vise biruitoare suliți.

Afară străduința noroadelor se-mbată
Lovind pe nicovală metalul dur și clar;
Și pulsul surd al muncii începe iar să bată
În piepturi și-n motoare: nostalgic, ritmic, rar.

Dar sus, sus prin spirale de fum, spre răsărit
Se-nalță un zbor și suie pe scări de armonie.
Cetatea-n trepidare de fer n-a bănuit
Că, slobod, sparge cerul un viers de ciocârlie.

Când singur, pururi singur, te-ncerci în zori, de zile
Să prinzi scântei de versuri cu griji de alchimist:
Presari cenușe numai, pe înnegrite file...
O, aripi spre lumină! O, lut masiv și trist!