Trec clipele

Trec clipele... mărgele înșirate
Pe-un tainic fir, de-o mână preacurată,
În goana lor de visuri argintate
Viața mea se risipește toată...

Când simt că bate moartea din aripe
Eu mă opresc să-mi văd întreaga salbă.
Și văd atunci că tortul meu de clipe
L-a depănat aceeași mână albă...

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.