Trandafirul (Ion Pillat)

Îmbălsămând pământul cu alba ei minune,
O roză peste noapte a înflorit în parc
Pe soclul de pe care din vremile străbune
Eros își încordează nebiruitul arc.

Dar una câte una, petalele nebune
S-au scuturat de dorul semețului monarc,
Și când veni blajinul amurg, în soare-apune
Culese floarea moartă pe marmura din parc.

Așa se stinse tainic cea mai frumoasă roză
Ca să re-nvie astăzi în trupul tău divin,
Mai luminoasă parcă-n a ei metamorfoză...

Dar nu chema, iubito, arcașul sybilin
Ce calcă sub picioare în serile cernite
Vremelnica zăpadă a rozei ofilite.