Tot Mitică
– De ce trage clopotele, Mitică?
– De frânghie, monșer.
Doi jucători de biliard, unul mult mai forte ca altul, fac o partidă.
Mitică s-a încurcat la privit și numără punctele. După o serie a jucătorului forte, Mitică cu glas tare:
- 25 cu nimic-sprezece!
– Ai fost la Cotroceni, Mitică?
– Nu, monșer, am scăpat tramcarul!
– Mitică, prea te izmenești!
– Din contra, monșer, că nu port vara!
Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut.
– Ce-ai pățit, iubitule?
– Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul de coadă două luni, și acum mi-a intentat proces cerându-mi daune-interese!!...
– Ce ai, monșer, de calci așa? întreabă Mitică pe un amic.
– Mă supară o gheată teribil.
– Du-te Kibrik, să ți-o scoată.
(Kibrik - Renumit dentist bucureștean.)
Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată:
– Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă...
În tren.
Mitică, având bilet de clasa întâia, intră în clasa a doua să vorbească cu un prieten. Conductorul cere biletele. Mitică, prezentând pe al său și cu un zâmbet către conductor:
– Cât vine să-mi plătești diferența?
– Unde mergi pe vară, Mitică?
– La munte...
– În ce loc?
– La Muntele de pietate, monșer.
Mitică, cu un aer dezolat:
– Nu știi ce i s-a întâmplat lui bietul Iancu Niculescu actorul?
- ?
– Închipuie-ți, monșer, și-a deșelat bicicleta.
Mitică: Mi-am comandat, monșer, un pardesiu nou.
Amicul: Ce coloare?
Mitică: Coloarea vântului.
La Palatul Justiției.
Mitică umblă de colo până colo prin sala pașilor pierduți.
– Pe cine cauți, Mitică?
– Caut un avocat, monșer, să mă apere...
– Ce! ai tu proces?
– Nu, monșer, să mă apere... de muște.
Mitică, plecând foarte de dimineață de la berărie:
– Tot m-am hotărât eu să merg acasă... încai să-mi iau și pălăria.
În trenul de plăcere. Vagonul este plin de lume.
O doamnă, intrând:
– Nu mai e nici un loc liber pentru mine...
– Ba da, doamnă, mai este unul, cel mai comod...
– Unde?...
– În inima mea...
La cafenea.
Mitică: Băiete, un șvarț!...
Chelnerul pleacă să execute comanda.
Mitică: Băiete!
Chelnerul se întoarce.
Mitică: Să fie mai negru!...
– Ce zici, Mitică, mai plouă astăzi?
– Nu pot pentru ca să mă pronunț monșer: m-am tămăduit de bătături.
Mitică într-o discuțiune asupra situației politice:
– Lăsați-l, monșer, și pe bietul regele! I-a făcutără politicienii capul Calinder.
(Ioan Kalinderu - administratorul domeniilor Coroanei.)
La telegraf.
Mitică a predat o telegramă.
Telegrafista (după ce a tăiat chitanța): Un leu și cinci bani, domnule.
Mitică (cu zâmbetul lui cunoscut): Parol?... Nu-i prea scump, domnișoară?
La restaurant.
Mitică sună.
Chelnerul Costică... se prezintă.
Costică: Ce-a comandat don' Mitică?
Mitică: Dragă Costiță, să-mi pui la grătar o costică de purcel.
Mitică a cam prea băut; e foarte ciupit, și-i vine poftă să fredoneze:
"De ar fi noaptea trei coniace...
M-aș... mi-ș... m-aș... mi-ș - m-aș...!"
Mitică: Amice Costică, nu mai merge cu căldurile acestea dropicale. M-am hotărât în fine să plec mâine dimineață.
Costică: Unde?
Mitică: La băi... Să-mi scrii.
Costică: Adresa?
Mitică: Nu știi?... "Mitică".
Costică: Bine. "Mitică" știu; dar unde?
Mitică: "Mitică, la băi".
Costică: Bine, la băi, știu; dar unde la băi?
Mitică: "Mitică... la băi... în Europa."
În trenul de plăcere. Lume multă. Căldură sahariană. Mitică și Costică merg spre Sinaia.
Mitică (făcându-și vânt cu Moftul român, se oprește deodată ca și cum și-a adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără !
Costică: Ce?
Mitică: Șubele.
Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută:
– Salutare, musiu Costică.
– Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică.
La birt.
Chelnerul: Avem carne cu cartofi.
Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor.
La debitul de tutun.
Mitică: Două țigarete de damă; am musafiri deseară.
Costică: Haide, Mitică, la Herestrău.
Mitică: Nu, monșer, nu-mi face trebuință. Eu cumpăr lemne tăiate gata.
La telefon.
Mitica sună. Soneria răspunde.
Mitică: Alio!
Un glas de damă (răspunzând): Alo!
Mitică: Cine-i acolio?
Glasul: Centrala întâia.
Mitică: Domnișoară, vă iubesc.
Glasul: Cine ești dumneata?
Mitică: Mitică.
Nici un răspuns... Mitică sună prelung, soneria răspunde.
Mitică: Alio!
Glasul: Cine-i acolo?
Mitică: Mitică, domnișoară.
Glasul: Ești un măgar!
Mitică: Aulio!
Glasul: Și la prima ocazie, îți trag palme...
Mitică: Olio !
– Mare mucalit ești, domnule Mitică, și de spirit.
– Mersi, domnișoară, că mă-ncântați cu migdale amare.
La parada de 10 mai cucoanele se-ndeasă să spargă cordoanele de sergenți și să pătrunză în bulevard.
Mitică (în ton marțial): În front, că vă atacă marinarii călări!
Mitică e dezolat.
– Închipuiește-ți, dragă... m-a lovit o nenorocire ireparabilă.
– Ce-i, frate? ce s-a întâmplat?
– Mi-a stat ceasornicul!
La birt.
– Băiete, un pahar de protoxid de hidrogen.
- ...?!
– Atunci dă-mi unul de H2O.
- ?!...
– Cum? nici măcar apă n-aveți? zbiară Mitică.
Mitică șovinist:
– Și când voi fi mort, monșer, nu doresc pentru ca să mi se cânte altceva decât: Deșteaptă-te, române!
Costică se plânge lui Mitică la birt că sufere de insomnie și nu știe ce doftorie să mai ia ca să poată dormi. Mitică îi recomandă:
– Ia o plachie de somn!
La cafenea:
– Nu iei nimic, Mitică?
– Ba da. Băiete, o scobitoare, un chibrit, un pahar cu apă și o gazetă, strigă Mitică.
Mitică, în compania unei amice, așteaptă să treacă tramvaiul, și tramvaiul nu mai trece.
– Ah! domnișoară, toate trec în lumea aceasta, numai tramvaiul nu trece.
Un amic, poet, explică lui Mitică:
- Călimări, sau, mai corect, călămări, vine de la calamus, care nsemnează condei.
– A! zice Mitică; am înțeles... tot de-acolo trebuie să vie și calamitate.
Mitică, pedalând alături cu amicul său Costică, zărește, venind în față-le cu mare viteză, un automobil:
– Ține bine, Costică, să nu se sperie bicicleta.
– Monșer, știi că Tocilescu mai organizează o excursie?
– Serios ? unde ?
– La Bucureștii-Noi.
La birt.
Costică (dulce): Ce mai faci, Mitică?
Mitică (mâncând cu lăcomie): Mă apăr de moarte, monșer!
– Câți ani aveți? întreabă o domnișoară pe amicul nostru.
– Doisp'ce, mamuazel!
– Ei, aș! face domnișoara uimită.
– Nu te speria, duduie, am doisp'ce ani numai p-o coastă!
Trenul de plăcere, care merge la Sinaia, se oprește în stația Buda.
E foarte cald.
O damă întreabă:
– Musiu Mitică, nu s-o fi găsind apă la stația asta? că mor de sete...
– Ba da... dar aveți gazete? întreabă Mitică cu un surâs plin de aluziune depărtată.
– Da' de ce?
– Fiindcă, madam... dacă n-aveți gazete, nu v-aș consilia să beți... Mai avem vreo două ceasuri până la Sinaia... și știți... apa de Buda lucrează iute.
Costică se plânge că și-a pierdut mănușile...
– Desigur mi le-a furat cineva la berărie.
– Altă dată, ia-ți o casă de fier, să nu ți le mai poată fura! zice Mitică.
La cafenea. Doi amici joacă table și unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă:
– Cinci cu doi!
Mitică replică imediat:
– Cinci Cotoi!
Mitică e în divergență de opinii cu Costică, amicul său, care, după o lungă discuție, nu vrea să se lase învins. Mitică îl bate pe umăr:
– Nu face pe prostu', monșer, c-apoi te pomenești că rămâi așa!
Costică încheie așa, la cafenea, un violent discurs politic:
– Domnul Carp e autocrat!
Mitică:
– Ba pardon, e moftocrat!
Mitică (cu glas drăgăstos): Amice Costică, fii bun și mă-mprumută cu trei lei.
Costică: N-am!
Mitică: Nu te face al dracului, căci știu bine că ai.
Costică: Bine, să zicem că te împrumut; dar când mi-i dai înapoi?
Mitică (repede): Un franc când voi avea, altul când voi putea, iar pe celalt după moarte!
La berărie.
Costică (cu tremolo în glas): Mițo dragă, te rog nu face mofturi...
Mitică: O fi abonată la Moftul, monșer!
E serată literară la amicul Costică. Un poet citește o poemă, care cuprinde o sumedenie de flori.
La un moment dat, Costică zice autorului:
– Pardon, monșer, da' floarea asta e de câmp, nu de munte, cum zici dumneata.
– E de munte, domnule Costică, replică autorul cu autoritate.
– Ba e de coastă, domnilor, strigă Mitică, spre a tăia controversa.