Sub creangă de tufă verde

Sub creangă de tufă verde
Tânără nevastă șede
Tot cu struț și cu liuliuț.
Da dorul, ca tâharul,
Și-o făcut drum p-acolo.
– Hei, tu, tiancă nevesteancă,
Lasă struțu și liuliuțu,
Fugi în lume cu drăguțu…

Da’ atâta o-amăgit,
Fiuțul și l-o urât
Și cu mândru și-o fugit.
Numai ea și-o rupt și-o zis:
– Tu, tidruț, lemnu mândruț,
Ien pleacă-ți tu vârvuțu
Să-mi anin eu liuliuțu,
Să mă duc cu drăguțu.

Tidru vârfu l-o plecat,
Liuliuțu l-o d-aninat.
Fiuțul și l-o lăsat,
Cu drăguțiul și-o plecat.

Cându-i locul la un loc,
La mijlocu unui codru,
Și acolo jos ședeau,
Murguțiul și-l poposeau
Numai ea și-o rupt și-o zis:
– Pentru negru streinel
Lăsai fiuț mititel…

Ea-napoi și-o d-înturnat,
Pe fiuț că l-o aflat
În caldă ploaie scăldat,
Că vântuțu lin și-o suflat
Pe fiuț l-o legănat.
Când la fiuț și-o sosit
Cu fiuțu și-o grăit:
– Tu, fiuț, dragu mamii,
Cum poți în lume trăi?
Pentru negru strenel
Lăsatu-te-am mititel.
– M-ai lăsat, lăsat să fiu,
Eu altă mămucă știu.
Ciutele țiția mi-au dat,
Ploaie caldă și-o plouat
Și pe mine m-o scăldat;
Vântuț lin că și-o suflat,
Pe mine m-o legănat,
Dumnezeu nu m-o lăsat.
Tu te du-n mare bănat…
Nu-mi trebe doicitul tău,
Că doici-m-a Dumnezău.