Strigături (Mihai Eminescu)
I
Eu pe pieptul tău culc capul
Și mă uit la tine-n față,
Ca copilul ce se uită
L-ale maicii sale brațe.
Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă.
Chiar sărac, de ai drăguță,
Ai mulțimi de daraveri,
Căci primești și dai simbrie
În necazuri și plăceri.
Că amorul e zădarnic
Nu vei ști numaidecât.
Ci atunci numai, copile,
Când de el te-i fi topit.
Ce-mi scoți ochii cu mândria
Și-mi vorbești că o să-mi treacă
Fie omul cât de mândru
Tot la dragoste se pleacă.
Unde dragostea domnește
Ia greșelele-n nimic,
Căci prin certele omenimei
E ca ramul de finic.
Știu eu dacă ții la mine,
Dacă tu nu mă înșeli?
Căci pe buze-s scrise numai
A iubirei învoieli.
Oricât fii nenorocită
Tot cu dragostea te iei
Oricum simtă-o bărbatul,
Îndoită-i la femei.
Căci la dragoste de cade
Tare mult s-au îmblânzit.
Limba-n gură ți se moaie
Pe când dragostea vorbește.
Ah, mai bine să mă-nșele
Chiar de zece ori amorul
Decât nenșelat de dânsul
Nici să-l știu și să-i duc dorul.
Mulți scăpare-am cu viața
Din al dragostei război
Cu dulceața-i nesfârșită,
De nu ne-am lupta în noi?
Tolba dragoste-i de aur,
Dar săgeata-i otrăvită.
II
Și la poala hainei tale
E adânc de altă floare.
Haine noi cari la îmblet
Lin de trupu-ți se lipesc
Și arată cu-a lor cute
Boiul tău împărătesc.
Și te mlădii cu mult farmec
Între creții-mbrăcăminții:
Știi că toată ești frumoasă
Și că ești răpirea minții.
Haina ta cea minunată
Nu-i în stative țesută,
Căci ușoară-i ca de neguri
Și te miști ca și o ciută.
Pedepsit-au mâna inul
Pânză fină ca să țeasă,
Cât tu pari a fi mai goală
Căci ușoară-i ș-arătoasă.
Și albastre fine torturi
Străveziile mătăsuri
Cât cu-a ta privire fină
Umbra tu abia le măsuri.
Oh, cum este de ciudată,
Lingușită, dezmierdată!
Nici prea mare, nici prea mică,
Dar crescută subțirică,
Nimeni n-ar putea să zică
Că nu-i coz de frumușică.
Are haine-alesățele
Și podoabe de inele,
Multe fie, puțintele,
Tot îi stă bine cu ele.
Dulce mângâiere-mi fuse
Dar a rău mă mai aduse.
Blestemat să fie locul
Unde mi s-au aprins focul.
Căci un cântec cât de mândru
Ce cu glasul se-mpreună
El din gură de femeie
Înzecit de dulce sună.
Cântec de zori
Deșteptarea plăcerilor,
Cântec de dor
Amorțirea durerilor.
Iar cântecul de dor
Ți-aduce somn ușor.
Cântecele mai mult aprind
Durerile din dragoste
Când făr- de veste te cuprind.
Până ieri cu fetele,
Astăzi cu nevestele.
Cel ce cântă se dezmiardă și pe el și pe ceilalți.