Spre ideal (Alfred Moșoiu)

Corăbier stă sufletu-mi la prora
Corăbiei ce-mi cată idealul,
Și-nfrigurat scrutează marea, malul
S-ajungă înaintea tuturora.

Când clipa trece, el pășește valul,
Și-un stol de clipe zămislește ora,
Și-un pumn de ore-aprinde aurora,
Ce fulgeră pe valuri ca pumnalul...

În jocul de lumină și-ntuneric
Trecură ani și visul cel feeric
Rămâne o dorință-a tinereții...

Rătăcitor, spre zarea care minte,
Sărmanu-mi suflet merge înainte,
Căci țărmul lui e însuși țărmul vieții.