Sonet George Ranetti)

D-rei Kara de la Hugo

Caraulă neclintită stau în stalul meu, o Kară!
Caragiale, știi, ar râde dacă m-ar vedea așa,
Ca ramolisment drept pildă omeniri-ntregi m-ar da;
Caragheorghevici, desigur, m-ar goni în brânci pe scară.

Caraimanul chiar să cadă peste mine tot voi sta!
Carombolul cel mai groaznic, cea mai groaznică ocară
Caracudele să-mi facă; spuie-mi chiar un: „hai te cară
Caracatiță infamă!” — nu mă voi intimida!

Carada de-ași fi, ți-aș pune la picioarele-ți șarmante
Caravane înțesate cu mărgean și diamante,
Caramele și fisticuri... Și atunci, ah, mia cara,

Carantina lumei rele m-ar lăsa nepăsător, —
C’Araratul, munte biblic, aș sta mândru, sfidător. —
Caraghioasă ar rămâne gura lumei, rea, flecara!