Sonet (Pavelescu, 5)

O, de-aș putea s-ajung la nemurire
Cu versul meu sonor ca un cristal!
Să fiu cugetător ca Blaise Pascal
Și toți să mă citească cu uimire!

'Nainte de-a sosi ceasul fatal,
Aș vrea să gust o clipă de orbire
Că m-a-mbătat cuvântul sfânt: iubire,
Șoptit de o frumoasă-n carnaval!

Dar vei muri, obscur ca un microb,
Chiar tu, poet ce-ai fost apururi rob
Iubirii pline de melancolie!

Mă voi prăji în iaduri pe un rug,
Pe când din cer, blajin, sfântul Ilie
Îmi va ierta prostiile ce-ndrug!