Sinuciderea lui Don Juan

lui Paul Prodan

În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înțeles că sunt un om pierdut,
Și-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...

Dar când pe catafalc mi-au așezat
Cadavrul de amant încornorat
Și-am înțeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,

M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfințea chiar lașitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...

Și-n timp ce zece popi mă prohodeau
Și-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Și-am înviat, ca și Cristos... solemn!...

Și-așa,-nsoțit de popi și de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea ―
Femeia... tot pe mine m-aștepta!...

Și, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că ― deși mort ― eram tot viu,
Și-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...