Scutul Minervei/X

PE mări nu poate vasul să sboare dacă vântul
În pânze chibzuite nu-și frânge vlaga lui,
Și drumului s’așterne în goana gândului
Fugarul, doar când frâul i-a stăpânit avântul.

Din liră ca să’nvie, deplin și proaspăt, cântul
Pe coarde numărate ești nevoit să-l sui
Și nu se schimbă piatra informă în statui
De n’o lovești cu dalta. La fel e și cuvântul.

Năuci, să creadă Sciții că bâlciul e-un spectacol,
Că’n lire nestrunite dorm melodii adânci,
Că’n vorbe ne’nțelese se-adună un oracol.

Adevărata artă de alte minți se-alege:
Nu pâlpâie în noaptea desișului, pe stânci
În soarele Minervei scânteie alba-i lege.