Răspuns (Hildebrand Frollo)

Ești cuminte dragă critic,
Poate chiar ești prea cuminte,
Știi să cumpănești întocmai
Gânduri fapte și cuvinte.

Și pricepi de o potrivă
Când dreptatea oarbă cere,
Ce-i frumos să scoți la soare,
Și s-ascunzi ce vrea tăcere.

Lasă deci ca viitorul
Fără patimi, fără ură,
Să rostească rece-osânda
Pe sărmana mea făptură.

Lasă pravila vorbirii
Să adoarmă-n vechi cotloane,
Suferința n-are vreme
Să citească în canoane.

Nu cuvântu-i poezia,
Dar ce arde sub cuvinte,
Cine-atâta nu pricepe,
Este în zadar cuminte.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ai văzut vre-o dată marea?
— Numai cer și numai apă,
În tăcutele-i prăpăstii
Mii și mii de năvi se-ngroapă.

Marea, câmp brăzdat de valuri,
Fără fund, fără hotare,
E sălbatecă,-i adâncă
Dar durerea mea-i mai mare.

Cerul purtător de stele,
Milioane troienite
Din adâncul veciniciei
Timp de veacuri nesfârșite,

E grozav cu înălțimea-i
Neguroas’, amețitoare,
Însă cât de-nalt e cerul,
Tot durerea mi-e mai mare.

De cât mii de mări și ceruri
Iadul singur e mai mare,
Decât iadul mai adâncă-i
Numai rana ce mă doare.

Dacă tu n-ai ars de patimi
Și n-ai doruri, nici păcate,
Dacă n-ai gustat durerea,
Poți să critici, nu mi-ești frate.