< Prometeu înlănțuit (Iorga)
Prometeu înlănțuit (Iorga)/Perdeaua a IV-a
Perdeaua a IV-a
HERMES.
Pe tine, gânditorul, pe cel cu gând amar,
Pe cel greșit la zeii de sus, pe cel ce dă
La oameni cinstea mare, pe hoțul focului
Îl văd. Te ’ntreabă Zèus ce nuntă vrei să spui,
Din care el urmează apoi să-și piardă tronul.
Și lucrurile-acestea tu să nu le ascunzi,
Ci drept le spune ’n față și nu căta să mergi
Pe cale îndoită, o Prometeu, căci vezi
Că Zèus prin acestea de loc nu se ’mblânzește.
Pe tine, gânditorul, pe cel cu gând amar,
Pe cel greșit la zeii de sus, pe cel ce dă
La oameni cinstea mare, pe hoțul focului
Îl văd. Te ’ntreabă Zèus ce nuntă vrei să spui,
Din care el urmează apoi să-și piardă tronul.
Și lucrurile-acestea tu să nu le ascunzi,
Ci drept le spune ’n față și nu căta să mergi
Pe cale îndoită, o Prometeu, căci vezi
Că Zèus prin acestea de loc nu se ’mblânzește.
PROMETEU.
Ți-i graiul plin de gânduri mărețe și trufașe,
Ca de la cel ce este în slujba zeilor.
Cei noi, cu noul vostru stăpân, domniți acum
Și credeți fără nicio durere c’o să stați.
Nu pot să simt că domnii prin silă vor cădea?
Căzură doi, dar cela de al treilea, ce e
Stăpân, și mai degrabă, mai rușinos cădea-va.
Să nu crezi că-s în stare de dânșii să mă tem,
Nici cât nu am vre-o frică de ei. Dar tu încearcă
Solia ta pe care-o aduci, grăbește-ți-o,
Ci toate ce le’i spune nu m’or încredința!
Ți-i graiul plin de gânduri mărețe și trufașe,
Ca de la cel ce este în slujba zeilor.
Cei noi, cu noul vostru stăpân, domniți acum
Și credeți fără nicio durere c’o să stați.
Nu pot să simt că domnii prin silă vor cădea?
Căzură doi, dar cela de al treilea, ce e
Stăpân, și mai degrabă, mai rușinos cădea-va.
Să nu crezi că-s în stare de dânșii să mă tem,
Nici cât nu am vre-o frică de ei. Dar tu încearcă
Solia ta pe care-o aduci, grăbește-ți-o,
Ci toate ce le’i spune nu m’or încredința!
HERMES.
Cu astfel de ’ndrăzneală ajùnseși mai de mult
La chinurile căror li ești supus acuma.
Cu astfel de ’ndrăzneală ajùnseși mai de mult
La chinurile căror li ești supus acuma.
PROMETEU.
În loc de-a ta robie prefer durerea mea.
S’o știi, ți-o spun, și rostul nu sânt dispus să-l schimb.
În loc de-a ta robie prefer durerea mea.
S’o știi, ți-o spun, și rostul nu sânt dispus să-l schimb.
HERMES.
Se pare că-i mai bine tu piatra s’o adori
Decât să fii ca solul fidel al domnului.
Se pare că-i mai bine tu piatra s’o adori
Decât să fii ca solul fidel al domnului.
PROMETEU.
Astfel sfidez pe-aceia ce vin să mă sfideze.
Astfel sfidez pe-aceia ce vin să mă sfideze.
HERMES.
Se pare că în lucruri de-acum, te-ai prăbușit.
Se pare că în lucruri de-acum, te-ai prăbușit.
PROMETEU.
Eu însumi? Dar pe-aceia ce sânt dușmanii miei
Să-i văd așa îmi place, și tu să fii ca dânșii!
Eu însumi? Dar pe-aceia ce sânt dușmanii miei
Să-i văd așa îmi place, și tu să fii ca dânșii!
HERMES.
Mă ’nvinuiești pe mine ’n nenorocirea ta?
Mă ’nvinuiești pe mine ’n nenorocirea ta?
PROMETEU.
De-a dreptu-ți spun că zeii, pe toți, eu îi urăsc;
Ei rabdă ca pedeapsa s’o am pe nedreptate.
De-a dreptu-ți spun că zeii, pe toți, eu îi urăsc;
Ei rabdă ca pedeapsa s’o am pe nedreptate.
HERMES.
Și eu îți spun că mare e boala ce o suferi.
Și eu îți spun că mare e boala ce o suferi.
PROMETEU.
Bolnav sânt, dacă boală-i pe dușmani să-i împungi.
Bolnav sânt, dacă boală-i pe dușmani să-i împungi.
HERMES.
N’ai fi cruțat de sigur, de ai fi sănătos.
N’ai fi cruțat de sigur, de ai fi sănătos.
PROMETEU.
Vai!
Vai!
HERMES.
Dar Zèus nu cunoaște un astfel de cuvânt.
Dar Zèus nu cunoaște un astfel de cuvânt.
PROMETEU.
Ci toate le învață acel ce ’mbătrânește.
Ci toate le învață acel ce ’mbătrânește.
HERMES.
Și deci nu ești în stare în minte să-ți revii?
Și deci nu ești în stare în minte să-ți revii?
PROMETEU.
Nici n’aș vorbi cu tine, ce ești o slugă numai.
Nici n’aș vorbi cu tine, ce ești o slugă numai.
HERMES.
Se pare că din vorba-ți nimic nu vrei să-i placă.
Se pare că din vorba-ți nimic nu vrei să-i placă.
PROMETEU.
N’am nicio datorie ca lui să-i fiu pe plac.
N’am nicio datorie ca lui să-i fiu pe plac.
HERMES.
Mi-ai aruncat batjocuri, de parc’aș fi copil.
Mi-ai aruncat batjocuri, de parc’aș fi copil.
PROMETEU.
Dar tu decât copiii nu ești și mai copil,
De crezi că-i cu putință să-mi smulgi mărturisirea?
Dar nu e niciun mijloc cu care-ar izbuti
El, Zeus, să mă facă a fi așa cum vrea,
Păn’ nu desface aste cătușe rușinoase.
El poate să arunce și flăcări arzătoare,
Zăpezi cu àripi albe și tunete din fund,
Așa să strice toate și să le tulbure:
Nimic din toate-acestea nu poate-a mă sili
Să spun cine-l va scoate din locul tiraniei.
Dar tu decât copiii nu ești și mai copil,
De crezi că-i cu putință să-mi smulgi mărturisirea?
Dar nu e niciun mijloc cu care-ar izbuti
El, Zeus, să mă facă a fi așa cum vrea,
Păn’ nu desface aste cătușe rușinoase.
El poate să arunce și flăcări arzătoare,
Zăpezi cu àripi albe și tunete din fund,
Așa să strice toate și să le tulbure:
Nimic din toate-acestea nu poate-a mă sili
Să spun cine-l va scoate din locul tiraniei.
HERMES.
Ci cată dacă astea îți pot fi de folos!
Ci cată dacă astea îți pot fi de folos!
PROMETEU.
Sânt lucruri prevăzute de mult, ba și voite.
Sânt lucruri prevăzute de mult, ba și voite.
HERMES.
Încearcă, zăpăcite, încearcă și acum
O minte așezată, în patimile tale!
Încearcă, zăpăcite, încearcă și acum
O minte așezată, în patimile tale!
PROMETEU.
Zadarnic cauți astfel pe mine să mă mângâi.
Să nu crezi că vre-odată de frică aș putea
Părerea mea cea veche s’o schimb cu mișelia
Și să ’mblânzesc pe-acela ce-i astăzi mare domn,
Cu implorări de brațe, cum fac femeile.
Din lanțuri mă sloboade: de toate sânt lipsit!
Zadarnic cauți astfel pe mine să mă mângâi.
Să nu crezi că vre-odată de frică aș putea
Părerea mea cea veche s’o schimb cu mișelia
Și să ’mblânzesc pe-acela ce-i astăzi mare domn,
Cu implorări de brațe, cum fac femeile.
Din lanțuri mă sloboade: de toate sânt lipsit!
HERMES.
Îmi pare că zădarnic cuvinte-ai risipit.
Nimic nu te atinge și inima nu-ți moaie
Vre-o rugă: ’ți umbla gura, ca mânzu-abia înhămat,
Ce caută cu silă din frâu să se desfacă,
Ci dar te’nfuriază cu slabul tău sofism,
Căci celui fără minte așa-i e îndrăzneala,
Că însăși împotrivă-i, mai slabă n’a ajuns.
Ci cată, dacă vorba mea nu te-a ’ncredințat,
Ce vifor și ’ntreită undă de răutăți
Cădea-va peste tine. Întâiu cu tunete
Și fulgere sfarma-va el chiar și stânca asta,
Și-a’ tale-or fi ascunse, dar piatra te-a zdrobi.
Și după ’ndelungată petrecere de vreme
Veni-vei iar la lume. Și cânele-aripat,
Roș, vulturul lui Zeus din trupul tău va suge.
El, nechemat, va rupe în fiecare zi,
Se va hrăni din carnea ficatului tău negru,
Și capăt la durerea-ți de-acum să nu aștepți,
De n’ar veni urmașul, vre-un zeu, să-ți ieie chinul,
Și-ar vrea să meargă ’n iadul adânc și jos, în Tàrtar.
Gândește-te la asta, căci nu sânt plăsmuiri,
Ci e tot adevărul, cu vorba lămurită,
Căci nu iese minciună din buzele lui Zèus,
Ci tot ce spune, face. De-aceia dintr’odată
Privește ’n jur, gândește și lasă-ți cutezanța:
Mai bun e, decât dânsa, un gând mai fericit.
Îmi pare că zădarnic cuvinte-ai risipit.
Nimic nu te atinge și inima nu-ți moaie
Vre-o rugă: ’ți umbla gura, ca mânzu-abia înhămat,
Ce caută cu silă din frâu să se desfacă,
Ci dar te’nfuriază cu slabul tău sofism,
Căci celui fără minte așa-i e îndrăzneala,
Că însăși împotrivă-i, mai slabă n’a ajuns.
Ci cată, dacă vorba mea nu te-a ’ncredințat,
Ce vifor și ’ntreită undă de răutăți
Cădea-va peste tine. Întâiu cu tunete
Și fulgere sfarma-va el chiar și stânca asta,
Și-a’ tale-or fi ascunse, dar piatra te-a zdrobi.
Și după ’ndelungată petrecere de vreme
Veni-vei iar la lume. Și cânele-aripat,
Roș, vulturul lui Zeus din trupul tău va suge.
El, nechemat, va rupe în fiecare zi,
Se va hrăni din carnea ficatului tău negru,
Și capăt la durerea-ți de-acum să nu aștepți,
De n’ar veni urmașul, vre-un zeu, să-ți ieie chinul,
Și-ar vrea să meargă ’n iadul adânc și jos, în Tàrtar.
Gândește-te la asta, căci nu sânt plăsmuiri,
Ci e tot adevărul, cu vorba lămurită,
Căci nu iese minciună din buzele lui Zèus,
Ci tot ce spune, face. De-aceia dintr’odată
Privește ’n jur, gândește și lasă-ți cutezanța:
Mai bun e, decât dânsa, un gând mai fericit.
CORUL.
Îmi pare că printr’însul vorbește-un rost mai bun.
De sus se cere-atâta: ca marea cutezanță
S’o schimbi cu îmbunarea din cuget înțelept.
Supune-te: păcat e greșeala-ți s’o păstrezi.
Îmi pare că printr’însul vorbește-un rost mai bun.
De sus se cere-atâta: ca marea cutezanță
S’o schimbi cu îmbunarea din cuget înțelept.
Supune-te: păcat e greșeala-ți s’o păstrezi.
PROMETEU.
Solia ta primit-am: o știu, dar judec că
Să sufere oricine ca dùșman de la dùșmani
Nu-i o nepotrivire. Deci cad’ asupra mea
Vârtejul cel sălbatec al focului din cer
Și aierul să crape de tunet în bătaie
De vânturi îndărjite oricât, și chiar pământul
Din fundul rădăcinii furtuna să-mi trimeată,
Și aprig val de mare în mersu-i zgomotos
S’acopere în ceruri și cursul astrelor.
Și trupul mieu spre negrul Tartàr să mi-l răpească
Cu aspra rânduire a aprigii nevoi,
Cu asprele pedepse a’ crudei ananghìi,
Dar moartea nu-s în stare ca astfel să mi-o deie!
Solia ta primit-am: o știu, dar judec că
Să sufere oricine ca dùșman de la dùșmani
Nu-i o nepotrivire. Deci cad’ asupra mea
Vârtejul cel sălbatec al focului din cer
Și aierul să crape de tunet în bătaie
De vânturi îndărjite oricât, și chiar pământul
Din fundul rădăcinii furtuna să-mi trimeată,
Și aprig val de mare în mersu-i zgomotos
S’acopere în ceruri și cursul astrelor.
Și trupul mieu spre negrul Tartàr să mi-l răpească
Cu aspra rânduire a aprigii nevoi,
Cu asprele pedepse a’ crudei ananghìi,
Dar moartea nu-s în stare ca astfel să mi-o deie!
HERMES.
Mi-ai dat mie àstfel de vorbe nebune
Din sufletu-ți bòlnav aici să aud,
Căci ce mai lipsește spre a bâigui
Decât doară ruga furiei tale?
Dar voi, toate-acestea care l-ați plâns,
Lăsați cu grăbire astfel de locuri,
Să nu vă tâmpească sufletul vostru
Glasul de tunet ce va izbucni.
Mi-ai dat mie àstfel de vorbe nebune
Din sufletu-ți bòlnav aici să aud,
Căci ce mai lipsește spre a bâigui
Decât doară ruga furiei tale?
Dar voi, toate-acestea care l-ați plâns,
Lăsați cu grăbire astfel de locuri,
Să nu vă tâmpească sufletul vostru
Glasul de tunet ce va izbucni.
CORUL.
Alta îmi spune, alta mă ’ndeamnă.
Oricum fie-ți gândul, căci àstfel de vorbe
Nu-i cu putință să le mai sufăr.
Cum? Ceri ca răul să-l vreau și eu?
Apoi ce este să port eu sânt gata,
Căci știu, acuma, la trădători
Să li dau ură, căci mai rea boală
Nu-i decât ceia ce am răspins.
Alta îmi spune, alta mă ’ndeamnă.
Oricum fie-ți gândul, căci àstfel de vorbe
Nu-i cu putință să le mai sufăr.
Cum? Ceri ca răul să-l vreau și eu?
Apoi ce este să port eu sânt gata,
Căci știu, acuma, la trădători
Să li dau ură, căci mai rea boală
Nu-i decât ceia ce am răspins.
HERMES.
Dar, v’amintiți voi ceia ce-am spus:
Soarta de-acuma n’o ’nvinuiți,
Nu spuneți Zèus că a trimes
Fără de veste-a se pedepsi:
Aveți aceia ce se cuvine,
Nu de odată, nici pe furiș:
Soarta nu vine să vă cuprindă
Prin neștiință în lațul ei.
Dar, v’amintiți voi ceia ce-am spus:
Soarta de-acuma n’o ’nvinuiți,
Nu spuneți Zèus că a trimes
Fără de veste-a se pedepsi:
Aveți aceia ce se cuvine,
Nu de odată, nici pe furiș:
Soarta nu vine să vă cuprindă
Prin neștiință în lațul ei.
PROMETEU.
Iată cu fapta, nu cu cuvântul,
Simt că pământul a tremurat.
Urlă ecoul tunetului,
Șerpii de flăcări ard sus în cer,
Mișcă vârtejul praful din drum,
Vanturi aleargă de pretutindeni
Și se înfruntă din două părți,
Aier și Mare se contopesc:
Acestea Zèus mi le trimete
Ca să trezească frica în mine.
Themis și Țărna, mamă a mea,
Tu respectată a mea stăpână,
O, Eter care trimeți lumină,
Vezi nedreptatea ce sufăr eu?
Iată cu fapta, nu cu cuvântul,
Simt că pământul a tremurat.
Urlă ecoul tunetului,
Șerpii de flăcări ard sus în cer,
Mișcă vârtejul praful din drum,
Vanturi aleargă de pretutindeni
Și se înfruntă din două părți,
Aier și Mare se contopesc:
Acestea Zèus mi le trimete
Ca să trezească frica în mine.
Themis și Țărna, mamă a mea,
Tu respectată a mea stăpână,
O, Eter care trimeți lumină,
Vezi nedreptatea ce sufăr eu?
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.