< Prometeu înlănțuit (Iorga)
Prometeu înlănțuit (Iorga)/Perdeaua I-iu
Perdeaua I-iu
PUTEREA.
Venim la șesul din urm’ al pământului,
În țara scită, pustiul cel sterp,
Hefaiste, iar ție se cade a ’mplini
Porunci date de tatăl, pe acesta de stânci
Prăpăstuite să-l legi, ticălosul,
Cu lanțul cel sigur de tare diamant.
Căci gloria-ți însăși, lumina de foc,
Spre meșteșuguri el a răpit.
De-aceia se cade a plăti zeilor
Ca să se învețe domnia lui Zeus
Să o respecte, oprind aplecarea spre oameni.
Venim la șesul din urm’ al pământului,
În țara scită, pustiul cel sterp,
Hefaiste, iar ție se cade a ’mplini
Porunci date de tatăl, pe acesta de stânci
Prăpăstuite să-l legi, ticălosul,
Cu lanțul cel sigur de tare diamant.
Căci gloria-ți însăși, lumina de foc,
Spre meșteșuguri el a răpit.
De-aceia se cade a plăti zeilor
Ca să se învețe domnia lui Zeus
Să o respecte, oprind aplecarea spre oameni.
HEPHAISTOS.
Putere și silă, ce-a spus vouă Zeus
Să-și aibă ’mplinire: nimic nu stă ’n cale.
Iar eu n’am curajul pe-un zeu ca și mine
Să-l ferec cu silă de stânci viforoase.
Și totuși nevoie-i să iau și eu parte,
Căci greu e porunca de tată s’o calci.
O fiu al Themidei cea dreaptă, ’ndrăznețe,
Nevrând și pe tine cu lant de aramă
Solid să te leg într’aceste sălbatece locuri,
Și nici glas și nici chipul de om să nu vezi,
Ci, drept stând, a feți ’nflorire s’o schimbi,
Supt flăcări de aur și noaptea ’nstelată s’o vrei,
Și soarele iarăși se ’nalță prin recile zori
Și veșnic durerea de față te arde.
Căci om s’o aline pe lume nu este născut:
Aceasta-i răsplată iubirii tale de oameni.
Căci, zeu tu, mânia de zei n’ai temut-o,
Și celor ce mor li-ai dat cinste și peste dreptate,
Și ’n schimb tu păzi-vei de veci piatra goală
Tot în picioare, cu genunchiul legat, fără somn
Zadarnic durerea-ți în strigăt suna-vei,
Căci nenduplecată-i voința lui Zeus,
Și aspru-i oricare pe alții de nou îi domină.
Putere și silă, ce-a spus vouă Zeus
Să-și aibă ’mplinire: nimic nu stă ’n cale.
Iar eu n’am curajul pe-un zeu ca și mine
Să-l ferec cu silă de stânci viforoase.
Și totuși nevoie-i să iau și eu parte,
Căci greu e porunca de tată s’o calci.
O fiu al Themidei cea dreaptă, ’ndrăznețe,
Nevrând și pe tine cu lant de aramă
Solid să te leg într’aceste sălbatece locuri,
Și nici glas și nici chipul de om să nu vezi,
Ci, drept stând, a feți ’nflorire s’o schimbi,
Supt flăcări de aur și noaptea ’nstelată s’o vrei,
Și soarele iarăși se ’nalță prin recile zori
Și veșnic durerea de față te arde.
Căci om s’o aline pe lume nu este născut:
Aceasta-i răsplată iubirii tale de oameni.
Căci, zeu tu, mânia de zei n’ai temut-o,
Și celor ce mor li-ai dat cinste și peste dreptate,
Și ’n schimb tu păzi-vei de veci piatra goală
Tot în picioare, cu genunchiul legat, fără somn
Zadarnic durerea-ți în strigăt suna-vei,
Căci nenduplecată-i voința lui Zeus,
Și aspru-i oricare pe alții de nou îi domină.
PUTEREA
Așa e: zadarnic tu plânsu-l ridici.
(către Hephaistos:)
De ce pe vrăjmașul zeilor, pe acesta,
Tu nu-l urăști când daru-ți l-a dat omenirii?
Așa e: zadarnic tu plânsu-l ridici.
(către Hephaistos:)
De ce pe vrăjmașul zeilor, pe acesta,
Tu nu-l urăști când daru-ți l-a dat omenirii?
HEPHAISTOS.
E lucru grozav și același sânge și tovărășia!
E lucru grozav și același sânge și tovărășia!
PUTEREA.
De sigur, dar vorba de tată s’o calci
Ce este? Nu-i oare un lucru mai greu?
De sigur, dar vorba de tată s’o calci
Ce este? Nu-i oare un lucru mai greu?
HEPHAISTOS.
Așa ești tu veșnic și crud și ’ndrăzneț!
Așa ești tu veșnic și crud și ’ndrăzneț!
PUTEREA.
Da, da, căci zădarnic pe-acesta îl plângi
Și deci ce nu are folos nu rîvni.
Da, da, căci zădarnic pe-acesta îl plângi
Și deci ce nu are folos nu rîvni.
HEPHAISTOS.
O, vai, meșteșugu-mi de mâni mult urît!
O, vai, meșteșugu-mi de mâni mult urît!
PUTEREA.
De ce tu pe plâns să te pui? nu-i doar arta-ți
Pricina acestor dureri de acum?
De ce tu pe plâns să te pui? nu-i doar arta-ți
Pricina acestor dureri de acum?
HEPHAISTOS.
Pe dânsa oricine mai bine s’o aibă!
Pe dânsa oricine mai bine s’o aibă!
PUTEREA.
Poți toate pe lume, dar nu peste zei,
Căci singur în toate, el e liber, Zeus!
Poți toate pe lume, dar nu peste zei,
Căci singur în toate, el e liber, Zeus!
HEPHAISTOS.
Așa e, o știu, și nu aflu ceva împotrivă.
Așa e, o știu, și nu aflu ceva împotrivă.
SILA.
Și deci tu în lanțuri pe-acesta nu-l pui.
Ca tatăl de-această zăbavă să nu-ți ție samă?
Și deci tu în lanțuri pe-acesta nu-l pui.
Ca tatăl de-această zăbavă să nu-ți ție samă?
HEPHAISTOS.
Mai bine apucă aceste lanțuri de-acolo!
Mai bine apucă aceste lanțuri de-acolo!
PUTEREA.
Acum, cu putere tu brațele-i leagă:
Ciocanul le bată de stâncile-acestea!
Acum, cu putere tu brațele-i leagă:
Ciocanul le bată de stâncile-acestea!
HEPHAISTOS.
Ci lucrul se face, și nu e zadarnic.
Ci lucrul se face, și nu e zadarnic.
PUTEREA.
Lovește mai bine și strânge, nu sta,
Căci strașnic e: calea prin orice să-și afle
Lovește mai bine și strânge, nu sta,
Căci strașnic e: calea prin orice să-și afle
HEPHAISTOS.
Legat îi e brațul acum pe deplin.
Legat îi e brațul acum pe deplin.
PUTEREA.
Și altul acuma tu singur i-l leagă,
Să afle zăludul că Zeus e mai sus!
Și altul acuma tu singur i-l leagă,
Să afle zăludul că Zeus e mai sus!
HEPHAISTOS.
Și nimene altul nu-i rost să mă mustre
Și nimene altul nu-i rost să mă mustre
PUTEREA.
Acuma vei prinde în cuiu de diamant
Obraznica față a pieptului său!
Acuma vei prinde în cuiu de diamant
Obraznica față a pieptului său!
HEPHAISTOS.
O, vai cât mă doare ce-ți fac, Prometeu
O, vai cât mă doare ce-ți fac, Prometeu
PUTEREA.
Mai poți tu ca lacrimi să verși când îl știi
Că-i este lui Zeus un dușman? Păzește!
Mai poți tu ca lacrimi să verși când îl știi
Că-i este lui Zeus un dușman? Păzește!
HEPHAISTOS.
Cu ochi-ți privești un spectacol grozav.
Cu ochi-ți privești un spectacol grozav.
PUTEREA.
Ce văd, e pedeapsa de care e vrednic,
Dar prinde ’n cătușe, subțioara strâns!
Ce văd, e pedeapsa de care e vrednic,
Dar prinde ’n cătușe, subțioara strâns!
HEPHAISTOS.
Le fac de nevoie; ci nu-mi porunci!
Le fac de nevoie; ci nu-mi porunci!
PUTEREA.
De nu dai porunca, eu îl îndemn;
Dă-te mai jos, și piciorul i-l strânge de-aproape
De nu dai porunca, eu îl îndemn;
Dă-te mai jos, și piciorul i-l strânge de-aproape
HEPHAISTOS.
Și iată că lucru-i făcut, nu cu greu.
Și iată că lucru-i făcut, nu cu greu.
PUTEREA.
Acum cu putere to piedeci îi pune,
Căci doritorul faptei e aspru.
Acum cu putere to piedeci îi pune,
Căci doritorul faptei e aspru.
HEPHAISTOS.
Cum fața ta este, și limba-i asemeni.
Cum fața ta este, și limba-i asemeni.
PUTEREA
Tu te ’nblânzește, iar mie ’ndrăzneala
Și-asprimea mâniei să nu-mi dojăniți!
Tu te ’nblânzește, iar mie ’ndrăzneala
Și-asprimea mâniei să nu-mi dojăniți!
HEPHAISTOS.
Să mergem, căci trupu-i întreg l-am legat.
Să mergem, căci trupu-i întreg l-am legat.
PUTEREA (către Prometeu)
Acum mai sfidează, și darul divin, de mai poți,
Furându-l, acestor sărmani efemeri li-l mai da!
Ce au muritorii să-ți dea pentru chinuri?
Zadarnic la demoni îți zic: Prometeu,
Căci vorba înseamnă gândire ’nainte,
Și cată un alt Prometeu să te scapi!
Acum mai sfidează, și darul divin, de mai poți,
Furându-l, acestor sărmani efemeri li-l mai da!
Ce au muritorii să-ți dea pentru chinuri?
Zadarnic la demoni îți zic: Prometeu,
Căci vorba înseamnă gândire ’nainte,
Și cată un alt Prometeu să te scapi!
PROMETEU.
O eter divin și suflări zburătoare,
Izvoare de rîuri și zâmbet de unde,
Trecând fără număr pe apele ’ntinse,
Și soare, ce toate le vezi,
Priviți-mi durerea de zeu, de la zei,
Cătați cu ce hulă,
Zdrobit mii de ani,
Voiu sta eu luptând.
Un lanț de rușine mi l-a născocit
Stăpânul cel nou peste cei fericiți.
Vai, vai, plâng durerea de azi,
De mâne, și ce capăt
Durerea-mi avea-va!
Dar ce zic eu, pe toate deplin le am știut,
Știam ce m’așteaptă, cum lucrul mai nou vre odată
Nu-mi vine, iar soarta s’o sprijin cât pot
Mai bine se cade, știind că nevoia
Își are-o putere ce nu se învinge.
Dar nu se cuvine să tac, nici tăcerea
S’o rup despre soarta cea crudă de-acum.
Sărmanul, acestea le răbd pentru oameni:
Am dus doar în vargă izvorul de foc pe furiș
Și dascăl de arta cea nouă sânt și călăuză.
Acuma pedeapsa de-aceia mi-o trag,
Stând astfel în lanțuri, legat sus supt eter.
O vai, vai ce-aud!
E oare-o mireasmă ce-mi vine neclar?
Ori glasul de zei, de oameni, amestec,
Veni pe aceste locuri, departe,
Să-mi vadă durerea, sau ce vrea altfèl?
Privește-mă: zeul legat, chinuit,
Dușmànul lui Zeus, la zeii ceilalți
Ajuns tot protivnic, la toți cari sânt
Acolo grămadă în curtea lui Zeus,
De multă iubire ce am pentru oameni.
Vai, vai, ce zgomot aud eu aproape,
De păsări ce zboară și aierul sună
De àripi ușoare ce vin fluturând.
De orișice este să-mi vie, mi-e groază!
O eter divin și suflări zburătoare,
Izvoare de rîuri și zâmbet de unde,
Trecând fără număr pe apele ’ntinse,
Și soare, ce toate le vezi,
Priviți-mi durerea de zeu, de la zei,
Cătați cu ce hulă,
Zdrobit mii de ani,
Voiu sta eu luptând.
Un lanț de rușine mi l-a născocit
Stăpânul cel nou peste cei fericiți.
Vai, vai, plâng durerea de azi,
De mâne, și ce capăt
Durerea-mi avea-va!
Dar ce zic eu, pe toate deplin le am știut,
Știam ce m’așteaptă, cum lucrul mai nou vre odată
Nu-mi vine, iar soarta s’o sprijin cât pot
Mai bine se cade, știind că nevoia
Își are-o putere ce nu se învinge.
Dar nu se cuvine să tac, nici tăcerea
S’o rup despre soarta cea crudă de-acum.
Sărmanul, acestea le răbd pentru oameni:
Am dus doar în vargă izvorul de foc pe furiș
Și dascăl de arta cea nouă sânt și călăuză.
Acuma pedeapsa de-aceia mi-o trag,
Stând astfel în lanțuri, legat sus supt eter.
O vai, vai ce-aud!
E oare-o mireasmă ce-mi vine neclar?
Ori glasul de zei, de oameni, amestec,
Veni pe aceste locuri, departe,
Să-mi vadă durerea, sau ce vrea altfèl?
Privește-mă: zeul legat, chinuit,
Dușmànul lui Zeus, la zeii ceilalți
Ajuns tot protivnic, la toți cari sânt
Acolo grămadă în curtea lui Zeus,
De multă iubire ce am pentru oameni.
Vai, vai, ce zgomot aud eu aproape,
De păsări ce zboară și aierul sună
De àripi ușoare ce vin fluturând.
De orișice este să-mi vie, mi-e groază!
CORUL.
Să nu te temi, căci ceata prietenă
Pe-aripile grăbite, iuți,
Veni către-aceste locuri,
Ducând aici cuvântul părintesc,
Și răpezile vânturi aice ne-au trimes
Căci sunetul de-oțele pătrunse până ’n fundul
Prăpăstiei și-atinse astfèl pudoarea noastră,
De am venit desculțe pe àripi zburătoare.
Să nu te temi, căci ceata prietenă
Pe-aripile grăbite, iuți,
Veni către-aceste locuri,
Ducând aici cuvântul părintesc,
Și răpezile vânturi aice ne-au trimes
Căci sunetul de-oțele pătrunse până ’n fundul
Prăpăstiei și-atinse astfèl pudoarea noastră,
De am venit desculțe pe àripi zburătoare.
PROMETEU.
Vai, vai, o voi urmașe a’ lui Thetis fecunda,
Copile-a’ celui care, curgând jur împrejur,
Cu neadormite valuri, încunjură pământul,
Okeanos părinte, veniți, priviți ce lanțuri
Mă prind în vârf de-aceste prăpăstioase stânci,
Făcând nevrută strajă.
Vai, vai, o voi urmașe a’ lui Thetis fecunda,
Copile-a’ celui care, curgând jur împrejur,
Cu neadormite valuri, încunjură pământul,
Okeanos părinte, veniți, priviți ce lanțuri
Mă prind în vârf de-aceste prăpăstioase stânci,
Făcând nevrută strajă.
CORUL.
O, Prometeu, pe tine te văd, dar val de lacrimi
S’așterne ca o ceață bogată peste ochi
Când noi vedem cum chipul divin îți e legat
De piatră ’n aste triste cătușe de diamant,
Căci știm că e Olimpul supus la zeii noi
Și Zeus fără lege domnește cu-alte norme,
Iar cele mari uitării îi sânt acuma date.
O, Prometeu, pe tine te văd, dar val de lacrimi
S’așterne ca o ceață bogată peste ochi
Când noi vedem cum chipul divin îți e legat
De piatră ’n aste triste cătușe de diamant,
Căci știm că e Olimpul supus la zeii noi
Și Zeus fără lege domnește cu-alte norme,
Iar cele mari uitării îi sânt acuma date.
PROMETEU.
De m’ar fi dat în Hades acel de supt pământ,
Acolo unde morții îi ține ’n nepătrunsul
Adânc cu lanțuri grele de-oțele Tartarul,
Să nu mă râdă zeii, nici altul nimenea!
Acum însă sărmanu ’n bătaia vântului
Mă lupt cu suferința, batjocură la dùșmani.
De m’ar fi dat în Hades acel de supt pământ,
Acolo unde morții îi ține ’n nepătrunsul
Adânc cu lanțuri grele de-oțele Tartarul,
Să nu mă râdă zeii, nici altul nimenea!
Acum însă sărmanu ’n bătaia vântului
Mă lupt cu suferința, batjocură la dùșmani.
CORUL.
Și poate fi vre-un zeu
Atât de crud, să-și râdă?
E oare cu putință să te compătimeasc’
Oricine ’n aste rele, și unul singur, nu?
Iar el cu gândul aspru
Domnește zeii, crud,
Și n’a ’ncetat domnia-i decât în clipa ’n care
Sătul va fi, ori palma curma-va tirania-i.
Și poate fi vre-un zeu
Atât de crud, să-și râdă?
E oare cu putință să te compătimeasc’
Oricine ’n aste rele, și unul singur, nu?
Iar el cu gândul aspru
Domnește zeii, crud,
Și n’a ’ncetat domnia-i decât în clipa ’n care
Sătul va fi, ori palma curma-va tirania-i.
PROMETEU.
Și, dacă vre odată nevoie va avea
De mine, de și ’n lanțuri, batjocură-s făcut,
Al zeilor sobor,
Ca să li-arăt voința cea nouă, supt al cării
Toiag va suferi,
Nici cu cântarea dulce a vorbelor frumoase
Nu m’a ’mblânzi și nici
Supt vre-o amenințare eu nu-l voiu lumina
Decât de-s scos din lanțuri sălbatece și-apoi
Pentru așa rușine el își va lua pedeapsa.
Și, dacă vre odată nevoie va avea
De mine, de și ’n lanțuri, batjocură-s făcut,
Al zeilor sobor,
Ca să li-arăt voința cea nouă, supt al cării
Toiag va suferi,
Nici cu cântarea dulce a vorbelor frumoase
Nu m’a ’mblânzi și nici
Supt vre-o amenințare eu nu-l voiu lumina
Decât de-s scos din lanțuri sălbatece și-apoi
Pentru așa rușine el își va lua pedeapsa.
CORUL.
Ești îndrăzneț și soartei amare ce o suferi
Nu vrei să te îndupleci,
Și liberă ți-e vorba.
Pe noi însă ne prinde o frică misterioasă:
Ne temem de-a ta soartă
Și ne gândim ce capăt
Ajunge-vei să vezi
Puterilor de astăzi, căci datini nențelese
In inimă închise-s a fiului lui Kronos.
Ești îndrăzneț și soartei amare ce o suferi
Nu vrei să te îndupleci,
Și liberă ți-e vorba.
Pe noi însă ne prinde o frică misterioasă:
Ne temem de-a ta soartă
Și ne gândim ce capăt
Ajunge-vei să vezi
Puterilor de astăzi, căci datini nențelese
In inimă închise-s a fiului lui Kronos.
PROMETEU.
Eu știu ce aspru este, și-atât de încrezut
E în dreptatea-i Zeus, dar vremea va veni
Să-i fie gândul moale,
Când s’a izbi de-aceasta
Și, potolind mânia-i,
Veni-va într’acoace și ’n gând prietenos
Cu grabă către mine, grăbit și eu, veni-voiu
Eu știu ce aspru este, și-atât de încrezut
E în dreptatea-i Zeus, dar vremea va veni
Să-i fie gândul moale,
Când s’a izbi de-aceasta
Și, potolind mânia-i,
Veni-va într’acoace și ’n gând prietenos
Cu grabă către mine, grăbit și eu, veni-voiu
CORUL.
Desfășură-ni toate și samă dă-ni nouă
Cu ce păcat te prinse el, Zeus, și ’n ce fel
Așa fără de cinste și-amar te prigonește.
Învață-ne, de nu e jignire ’n vorba noastră.
Desfășură-ni toate și samă dă-ni nouă
Cu ce păcat te prinse el, Zeus, și ’n ce fel
Așa fără de cinste și-amar te prigonește.
Învață-ne, de nu e jignire ’n vorba noastră.
PROMETEU.
Durere-mi e și vorbe de-acestea să mai spun,
Dar să o tac îmi este mai greu și peste poate.
Atunci când se pornise o ceartă între zei
Și s’a iscat răscoala acolo între dânșii,
Căci unii vreau pe Kronos din Scaun a-l zvârli
Ca Zeŭs să vie ’n locu-i, iar alții, din potrivă,
Zoriau ca niciodată să nu li fie domn,
Eu n’am putut atuncea cu vorba să câștig
Pe-acei Titani ce-s fiii ai Cerului și-ai Țărnii,
Și-atuncea, peste-al vorbei mijlòc prielnic, ei
Cu gânduri îndrăznețe au vrut, în mintea lor,
Cu sila să ajungă în ceruri a domni,
Iar mama mea, ce-i zice și Themis, dar și àltfel,
Și Gaia, zîna care stă supt atâtea nume,
Mi-a spus ce viitorul ascunde, de atunci:
Că nu prin silă numai și numai cu puterea
S’ajunge, ci cu mintea șireată zei ’nving.
Dar, când vorbiam eu àstfel cu dânșii, nu voiau
Nici ochii să-și arunce la ce li prezisesem.
Și am crezut că-i bine, în ce era atunci,
Să ieau pe-această mamă a mea și să încerc,
Cu voie, cu nevoie, pe Zeus să-l ajut
Cu sfatul mieu. Adâncul cel negru, Tàrtarul,
Cuprinde pe bătrânul Kronos în sînul său
Cu toți ai lui prieteni. De mine ajutat,
Tiranul cel de-acuma al zeilor pe mine
De-o plată rea îndată m’a și învrednicit.
Căci este-al tiraniei blăstăm și boal’ aceasta:
Că numai în prieteni să nu-și găsească sfat.
De vreți să știți pricina cu care m’a ’njosit,
Aceasta-i: ca s’ajungă în Scaun părintesc,
Mai iute împărțește răsplata între zei,
La unii și la alții: așa își au puterea,
Dar bieților de oameni, ce nu-s nemuritori,
Nimic nu vru să deie, ci, neamul dărâmând,
Un altul să urzească voit-a în trufia-i:
Din toți stătuiu eu singur de soarta rea să-i apăr.
Avuiu eu cutezanța: scutitu-i-am pe ei
De soarta ca în iaduri să zboare prin voința-i.
De-aceia ’n aste chinuri mă zbucium eu acum,
Le sufăr cu durere și vouă vă e milă:
De oameni având milă, de dânsa parte n’am,
Și àstfel prin cruzime-s batjocura lui Zeus.
Durere-mi e și vorbe de-acestea să mai spun,
Dar să o tac îmi este mai greu și peste poate.
Atunci când se pornise o ceartă între zei
Și s’a iscat răscoala acolo între dânșii,
Căci unii vreau pe Kronos din Scaun a-l zvârli
Ca Zeŭs să vie ’n locu-i, iar alții, din potrivă,
Zoriau ca niciodată să nu li fie domn,
Eu n’am putut atuncea cu vorba să câștig
Pe-acei Titani ce-s fiii ai Cerului și-ai Țărnii,
Și-atuncea, peste-al vorbei mijlòc prielnic, ei
Cu gânduri îndrăznețe au vrut, în mintea lor,
Cu sila să ajungă în ceruri a domni,
Iar mama mea, ce-i zice și Themis, dar și àltfel,
Și Gaia, zîna care stă supt atâtea nume,
Mi-a spus ce viitorul ascunde, de atunci:
Că nu prin silă numai și numai cu puterea
S’ajunge, ci cu mintea șireată zei ’nving.
Dar, când vorbiam eu àstfel cu dânșii, nu voiau
Nici ochii să-și arunce la ce li prezisesem.
Și am crezut că-i bine, în ce era atunci,
Să ieau pe-această mamă a mea și să încerc,
Cu voie, cu nevoie, pe Zeus să-l ajut
Cu sfatul mieu. Adâncul cel negru, Tàrtarul,
Cuprinde pe bătrânul Kronos în sînul său
Cu toți ai lui prieteni. De mine ajutat,
Tiranul cel de-acuma al zeilor pe mine
De-o plată rea îndată m’a și învrednicit.
Căci este-al tiraniei blăstăm și boal’ aceasta:
Că numai în prieteni să nu-și găsească sfat.
De vreți să știți pricina cu care m’a ’njosit,
Aceasta-i: ca s’ajungă în Scaun părintesc,
Mai iute împărțește răsplata între zei,
La unii și la alții: așa își au puterea,
Dar bieților de oameni, ce nu-s nemuritori,
Nimic nu vru să deie, ci, neamul dărâmând,
Un altul să urzească voit-a în trufia-i:
Din toți stătuiu eu singur de soarta rea să-i apăr.
Avuiu eu cutezanța: scutitu-i-am pe ei
De soarta ca în iaduri să zboare prin voința-i.
De-aceia ’n aste chinuri mă zbucium eu acum,
Le sufăr cu durere și vouă vă e milă:
De oameni având milă, de dânsa parte n’am,
Și àstfel prin cruzime-s batjocura lui Zeus.
CORUL.
De fier să fie-oricine și ca tăiat în piatră,
O, Prometeu, de poate a nu compătimi
Durerea-ți; noi acestea așa să le vedem
N’am vrut, dar la vedere ni plânge inima.
De fier să fie-oricine și ca tăiat în piatră,
O, Prometeu, de poate a nu compătimi
Durerea-ți; noi acestea așa să le vedem
N’am vrut, dar la vedere ni plânge inima.
PROMETEU.
Amicilor de sigur li sânt prilej de milă.
Amicilor de sigur li sânt prilej de milă.
CORUL.
Și oare mai departe de-aceasta n’ai trecut?
Și oare mai departe de-aceasta n’ai trecut?
PROMETEU.
Eu i-am făcut pe oameni să nu-și cunoască soarta.
Eu i-am făcut pe oameni să nu-și cunoască soarta.
CORUL.
Și la această boală ce leac găsitu-li-ai?
Și la această boală ce leac găsitu-li-ai?
PROMETEU.
În ei am pus nădejdea ce nu s’a ’ndeplinit.
În ei am pus nădejdea ce nu s’a ’ndeplinit.
CORUL.
Ce mare dar acela-i ce lor tu li-ai făcut!
Ce mare dar acela-i ce lor tu li-ai făcut!
PROMETEU.
Și-apoi li-am dat și focul, ce li-i de-așa folos.
Și-apoi li-am dat și focul, ce li-i de-așa folos.
CORUL.
Și au acuma focul ce arde, efemerii?
Și au acuma focul ce arde, efemerii?
PROMETEU.
O da, și învăța-vor prin el atâtea arte!
O da, și învăța-vor prin el atâtea arte!
CORUL.
Acestea sânt păcate, și tu, pe urma lor,
Lovit ești azi de Zeus, ce nu vrea să te ierte?
Și nu ai în vedere un termin la dureri?
Acestea sânt păcate, și tu, pe urma lor,
Lovit ești azi de Zeus, ce nu vrea să te ierte?
Și nu ai în vedere un termin la dureri?
PROMETEU.
Eu nu. Ci doar el însuși, când altfel va gândi.
Eu nu. Ci doar el însuși, când altfel va gândi.
CORUL.
Și când va fi aceia? Și tu ce speri? Nu vezi
Greșeala ce-ai făcut-o; greșeala ce ți-o spun
Cu greu, și ea te doare; ci toate să lăsăm
Și-acum un capăt cată să-ți afle suferința.
Și când va fi aceia? Și tu ce speri? Nu vezi
Greșeala ce-ai făcut-o; greșeala ce ți-o spun
Cu greu, și ea te doare; ci toate să lăsăm
Și-acum un capăt cată să-ți afle suferința.
PROMETEU.
Ușor este acela ce nu e în dureri
Să deie sfat, să ’nvețe pe cel ce simte răul,
Iar eu în toate astea nu pun vre-un crezământ.
Cu voie, da, cu voie greșiiu; nu m’oiu deszice.
Pe oameni eu voit-am s’ajut, și iată-mi soarta!
Ci n’am crezut că àstfel pedeapsa-mi va veni:
Că trupu-mi în cătușe va fi legat de stâncă
Și voiu fi dus în locuri atâta de pustii.
Dar voi, de și durerea de azi nu e s’o plângeți,
Stați jos acum, ca soarta ce-mi vine s’ascultați,
Să știți cum e întreaga poveste pân’ la capăt.
Mă credeți, da, mă credeți, spre a compătimi
Pe cel ce se trudește. Mergând din om în om,
Durerea se lipește de unul și de altul.
Ușor este acela ce nu e în dureri
Să deie sfat, să ’nvețe pe cel ce simte răul,
Iar eu în toate astea nu pun vre-un crezământ.
Cu voie, da, cu voie greșiiu; nu m’oiu deszice.
Pe oameni eu voit-am s’ajut, și iată-mi soarta!
Ci n’am crezut că àstfel pedeapsa-mi va veni:
Că trupu-mi în cătușe va fi legat de stâncă
Și voiu fi dus în locuri atâta de pustii.
Dar voi, de și durerea de azi nu e s’o plângeți,
Stați jos acum, ca soarta ce-mi vine s’ascultați,
Să știți cum e întreaga poveste pân’ la capăt.
Mă credeți, da, mă credeți, spre a compătimi
Pe cel ce se trudește. Mergând din om în om,
Durerea se lipește de unul și de altul.
CERUL.
Acestea pân’ acum,
O Prometeu, acelor ce ți-au cerut li-ai spus,
Și-acum ușor lăcașul acesta părăsind,
Din eterul cel sacru, al păsărilor drum,
Noi pe pământul aspru ușor ne vom lăsa,
Și patimile tale
Întregi vrem a le ști.
Acestea pân’ acum,
O Prometeu, acelor ce ți-au cerut li-ai spus,
Și-acum ușor lăcașul acesta părăsind,
Din eterul cel sacru, al păsărilor drum,
Noi pe pământul aspru ușor ne vom lăsa,
Și patimile tale
Întregi vrem a le ști.
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.