Primă-vera

E tinerețe-n atmosferă,
Natura intră-n altă eră...
Chiar cea din urmă tombateră
Își pune flori la butonieră,
Flori de pădure nu de seră.
Sângele circulă-n arteră
Cu o viteză ce disperă;
Chiar soața cea mai austeră
Ar deveni o adulteră,
Dar o oprește-o barieră:
Privirea rece și severă
A dumnealui — cruntă panteră!

A re-nviiat orice dipteră;
În Firea 'ntreagă-l o zaveră!
Pletosul bard, ce 'ntr-una speră
O gloriolă efemeră,
Își ia din cui lira-i lejeră,
Și-ntr-o poemă somniferă,
Își cântă scumpa lui chimeră, —
Plesni-i-ar burta de holeră!

Detest pe orice mamiferă
Ce-n viața-așa de pasajeră
Îmbrățișeaz-o carieră
Atâta de nefructiferă.
Când n-au tutun în tabacheră,
Poeții noștri-ades s-oferă
Ca paji la câte o menajeră
Bătrână foc, dar rentieră...

Dar Muza, vai! nu-mi mai sugeră
(Sau, dacă vreți, nu-mi mai conferă,
Căci vorbele-astea nu diferă)
O altă nouă rimă-n „eră“;
Deci v-adresez o kalimeră,
Iau sticla de pe etajeră
Și beau o cupă de maderă,
Ce cu deliciu se digeră.