Poetului X

Vultur sălbatic, vultur semeț,
Privește zborul meu îndrăzneț!
Striga săgeata, văzând că-n nor
Era zvârlită de-un vânător.

Vulturu-i zise blând din înaltul,
Unde aripa falnică-l ține:
Nu vezi, nebuno, te-nalță altul,
Dar cazi prin tine!

Cernavodă, 1907
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.