Pocăința hoțului

Când Hristos cu spini pre frunte,
Pre cruce răstignit murea,
Întunecimea-naltul munte
Golgotha toată-acoperea.
Atunci un hoț privind în sus,
Cu ochi aprinși de pocăință,
Strigat-a către Iisus,
Mărturisind a sa credință:
„În slava raiului, Stăpâne,
Tu să mă pomenești pe mine!"
De-atunci și noi cu plecăciune
Rostim această rugăciune.

Nu-i vorbă, de răbdat îi greu,
Când cineva te prigonește,
Dar, frate, pentru acest rău
Acel de Sus te răsplătește.
Și vrajba, pizma, ele-odată
Găsi-vor dreapta judecată.
Nu-i vorbă, că putem și noi,
Răbdând obide și nevoi,
Să răsplătim. Dar ce folos
Când calci porunca lui Hristos
Și pilda Lui? Dar dacă stai
La îndoială, ce-ți rămâne,
Decât ca să-ți aduci aminte
De ale lui Hristos cuvinte
Când l-au iertat pe hoț: „Cu mine
Vei fi tu azi în rai". Creștine,
Gândește. Când Hristos îl iartă
Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă,
Ți-a da El ție iertăciune
Când tu cu zisa rugăciune
Pe buze — vrajba ții în gând,
Porunca Domnului călcând?