Pe claie

Îmbălsămat e părul tău ca fânul
Ce poartă flori cu lacrimă de rouă;
Și ochii tăi sunt limpezi ca și roua.

Întinși pe floarea fânului, pe claie
Visăm în miezul nopților de vară...
Prin ramuri răsturnate vântul trece
Cu glas de val rostogolit departe...
Sub noi e cerul limpede ca marea
Zărită pe-noptate printre ramuri,
Cu stelele, fanaluri de corăbii,
Aprinse-n port de mâna înserării.
Spre alt liman plutește fiecare:
Din mersul ei urzind eternă lege,
Și dintr-un glob de lacrimi și de tină,
Creând pe cer deplină frumusețe.
Ce-mi pasă dacă-n ele tragedia
Pământului, tăcut se desfășoară. —
De-s oameni, de-i durere și de-i ură,
În stele sus, ce-mi pasă — când e steaua
În ochii tăi și pe zenit, lumină.