În una din ultimele scrisorĭ cătră editorĭ, regretatul poiet — care‑mĭ încredința atuncĭ manuscrisul și supravegherea volumuluĭ de față — nu cerea decît nouă exemplare din Aquarele — „pentru prietenĭ”.

Ce puținĭ prietenĭ bunĭ are un poĭet, chiar cînd e atît de simpatic și de ĭubit, precum a fost autorul Aquarelelor, — nu este așa, duioase cetitoare?…

Scrisoarea aceea a devenit un testament literar; „Aquarelele” — o operă postumă, iar prietenului îĭ căzu trista însărcinare din partea editorilor de a scrie un articol — o „biografie” după expresia d‑lor, în fruntea volumuluĭ.

„Biografia” o vor găsi cetitoriĭ în versurile poietuluĭ. Începînd cu copilăria, de care‑șĭ amintia ca

pînă în momentul cînd închizîndu‑șĭ în criptă iluziile de viață și noroc ne’nvăța ce să facem