telor poetice, — ei meditează, simt, scriu, — mai mult: pot să găsească chiar editori! Pentru că, poezia judecată mai psihologiceste, nu este de cât o manieră de-a trăi; și apoi, se găsesc și «amici necunoscuți», — cum i-a numit așa de dulce profundul Sully Prudhomme, — cari citesc, înțeleg, admiră și iubesc pe poeți.
Și:
Nos poémes parfois nous reviennent bénis,
Chauds d'un accueil lointin d'âmes hospitalères.
Să nu se spună că publicul nostru nu citește. Vă înșelați, citește: politică ordinară și romane stupide. Așa că nu e de mirare să vedem cum, în țara nostră, gazetele de senzații și cărțile cele mal neroade, sunt mijloace foarte sigure de-a face bani. Gustul prost și ignoranța publicului sunt, pentru mulți, terenuri de exploatare. E un pericol, o corupțiune intelectuală, pe care n’ar trebui s’o tolerăm.
Un ast-fel de mediu este încă foarte prielnic dezvoltărei mediocrităților. Talentele cari se ridică mai pre sus de spiritul