Cartea, — despre care voiu vorbi mai la vale, — a avut o ciudată sugestie asupra mea. Citind-o în liniștea odăii mele, seara, mi-am reamintit anii mei de student. Mi se părea că învăț o lecțiune, că ’mi împlinesc o datorie de școlar, subt farmecul lenevos al nopței, care te împinge mal mult către visuri de cât către învățătură. Dar teama că a doua zi voiu da ochii cu profesorul neîndurat și puțin amabil cu lenea și visurile mele, îmi risipea aiurările imaginației, îmi statornicia atențiunea minței pe pagina cărței unde sta fixată chinuitoarea lecție.

O! anii mei de-atunci!... Camarazii mei împrăștiați pe nenumăratele cărări