deci cu totul afundate în uitare. Lucrul e ușor de lămurit: poetul amestecat în viața politică a țăreî, nu putea avea tot-d'auna liniștea desăvârșită trebuitoare unui spirit de cugetător. Pe de altă parte, excesul culminant în munca intelectuală, câte-o dată, slăbește puterea de originalitate a unui autor.

Poetul a încercat să scrie și romane. Printre cele cari le-a scris, unul singur a avut soarta să aibă un succes aproape egal ca cel pe care le-au avut «Werther» de Goethe, sau «Grazziela» de Lamartine. Acel roman îl cunoaștem cu toții. El poartă numele unei femei: Elena.

Dacă ne vom aminti că 'n epocalul Bolintineanu, în Franța predomnea în literatură școala romantică și mal ales acel curent lamartinist, plin de tot ce sentimentalismul are mai egzaltat; și dacă vom cădea de acord să admitem că spiritul literaturei franceze a avut multă înrîurire asupra scriitorilor români de pe acele timpuri, atunci ne este ușor să înțelegem că romanul «Elena» năștea mai mult din aceste două cauze.