Ce șters îmĭ vĕd trecutul în cadrul fumuriŭ
Painjenit de vreme: o lacrimă 'n sicriŭ —
Și mĕ jălesc pe mine cum ți-aĭ jăli un frate
La margine de raclă...
                       De s'ar putea răsbate
În nopțĭ de anĭ cu mintea, ce trist și'n tihnă plînsul
Mi-ar învia mormîntul cu lumile dintr'însul
Și cît aș fi de lacom să caut și să-mĭ ieŭ
Din putregaiŭ de vremurĭ și tințirimul mieŭ.