Pâinile

De dimineață brutarul deschide cuptorul, având în ochi umezeala caldă a somnului.

Pe stradă plouă; salcâmii se scutură, frunzele cad, vântul plânge... E început de toamnă.

Brutarul scoate pâini coapte, unele albe, altele negre.

Dintr’însele ies aburi, ce împrăștie un miros dulce, un miros sfânt.

Orașul se deșteaptă. Trecătorii grăbiți și friguroși își urmăresc drumul nevoilor.

Bogății aruncă spre pâini priviri liniștite și mândre, săracii le privesc cu lăcomie..., și ochii lor parcă le fură, le devorează cu un fel de sălbăticie...