Nu știu în care seară

Nu știu în care seară pe tainica alee,
— O-ncondeiase toamna cu-amurgul ei subtil, —
Sub fagi pășind alături de umbra lui Virgil,
Am întâlnit un înger cu gene de femeie,

Am întâlnit un înger cu ochii de copil. —
Mi-a spus: «Sunt Amintirea.»—și eu striga: «O zee,
Zadarnic vrea poetul din suflet sa te iee:
Prin visul neființei îl urmărești tiptil.

Ca heruvimii Legii ai aripi de lumină,
Și ești de-o frumusețe atâta de deplină
Că reînviezi trecutul și fremătarea lirii...»

Tăcusem... și când noaptea prin codrul secular
Ne-nvălui cu pace și cu argint stelar,
Ajuns-am fără veste la casa Amintirii.