Noapte pe stepă

Greierii
Țârâie greieri.

Stol de cocor!
Țipă cocorii.

Amurgul
Amurgul ce moare: cer numai și zare.

Vântul
Vânt nebunatic, sălbatic.

Norii
Trec norii:
Repezi corăbii prin limpede aer
Pierind.

Iarba stepei
Freamăt de aripi, șoptire, și vier,
Se-ntind.

Stepa
Și stepa boltită în zare ca marea,
Și stepa uitată, revarsă uitarea.

Noaptea ce vine
Chervanul se-oprește. Adorm călătorii,
Și focul trosnește.

Stol de cocori de departe
Țipă cocorii.

Călăuza cămilelor cântă spre ziuă
Cămilele calcă pe stepe
Ca valuri pe mare.
Se leagănă stepele noastre
Ca apele mării.

Un foc scânteiază pe stepe
Ca steaua pe mare.
Sărate sunt stepele noastre
Ca apele mării.

Și cortul albește pe stepe
Ca pânza pe mare.
Tăcute sunt stepele noastre
Ca apele mării.

Și vise se nalță pe stepe
Ca pasări pe mare.
Larg freamătă inima noastră
Ca apele mării.

Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.