Nasului meu

Din iluziile mele a rămas doar... borș cu știr:
Nu mai pot iubi pe nimeni și nimic nu mai admir; —
Iar comoara-mi de iubire o păstrez... nasului meu!
Mare cât o Piramidă, mare ca un Dumnezeu.
El se-nalță deasupra lumei noastre de mizerii...
Fără dânsul n-aș pricepe frumusețea Primăverii
Și splendorile Naturei m-ar lăsa nepăsător, —
Căci n-aș mai simți parfumul florilor îmbătător!
Fără el aș fin pericol pe vecie s-amuțesc, —
Căci dușmanii mei mi-ar spune că n-am nas ca să vorbesc!
Și de mult m-ar fi dat gata vreun trăznet crunt din cer
Dacă n-aș avea în față acest brav paratoner!

Nas superb, fără pereche, un defect unic îți știu:
Vârful tău măreț, adesea, prea e tare stacojiu!...

Ei și ce, la urma urmei! Nas sublim, ce-ți pasă ție?
Ești prea mare, și de-aceea te roșești ... de modestie!