Muncitorilor

În Mai când rozele ’nfloresc
Scăldate ’n aurul din soare,
Popoarele sărbătoresc
A muncii sfântă sărbătoare;
Și ’mbătrânita omenire
În nedreptăți și în dureri,
E tânără ca ’ntreaga fire,
Sub cerul dulcei primăveri!

Noroadele, prin cugetare,
În ziua asta-și dau cuvânt
Să șteargă tronuri și hotare,
Să facă pace pe pământ.
Destule uri, destule patimi
Ne-au dus la-același crud omor;
Săracii nu mai au nici lacrimi
Să-și plângă chinurile lor...

Și până când să ni se spună
Același vechi cuvânt nebun,
Că viața-i rea?... Se face bună
Atunci când omul este bun!
Pământul este larg să ’ndemne
Pe orice om a-și lua un loc
Și fiecare să-și însemne
Pe el o brazdă de noroc!

Din idealurile voastre,
O, visători flămânzi și goi
Vor răsări, ca niște astre,
Senine lumi cu oameni noi;
Și-n vremile acele sfinte,
Pămîntul poate va fi rai,
Vor răsuna mai dulci cuvinte
În cîntecile lor de Mai!