Multe chipuri

Multe chipuri s-ascund în oglinzi,
obraji și mâni ca nuferii deschise,
străbat la suprafața multor vise
străbunii mei cucernici și plăpânzi.

Știu eu de câtă vreme n-au merinde?
Știu eu de când ca umbre rătăcesc?
Oglinda-ncet răsună și s-aprinde
și-n fundul ei pădurile-nverzesc.

Și mâna mea se face grea, precum
sunt cele care-or fi murit de-acum.
Ascult cum plouă nopțile și-aștept
un arbore să-mi crească peste piept...