Mugur, mugur, mugurel...

În orașul ăsta am deschis eu ochii;
Salutare, locuri mândre, scumpe mie!
Doina doicei mele din copilărie
Sună-n tot orașul: doica-mi cântă mie?
Glasul ei e-acesta? ori poate mă-nșel:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
A plecat, odată, un copil voios,
Azi, bătrân, se-ntoarce tot pe-aceeași cale...
Hei, de-atunci ce mult e... griji, necazuri, boale,
Bucurii puține, și atâta jale!
Cum mai trece vremea..." trist îngână el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Oare unde sunteți, tovarăși de joc?
D-aș vedea pe unul barem dintre voi!
Să mai stăm de vorbă, veseli amândoi,
Să ne reîntoarcem anii înapoi,
Anii cei de basme, să cânt iar cu el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Fără de hodină, pasăre pribeagă
Care-și cată cuibul cald de-odinioară
Când se-ntoarce iară mândra primăvară,
Gândul meu colindă, pretutindeni zboară,
Și mă mir eu singur câte-mi spune el:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Sunt copil acuma, iarăși sunt copil!
Pe-o nuia încalec... lumea e a mea!
Sare și nechează murgul meu nuia,
Merg la jgheab, devale, și îi dau să bea...
Hii, murguț, în lume, zboară rândunel...
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Clătinat răsună clopotul din turn,
Calul, călărețul cad de oboseală...
E-n amurg... acasă doica mă ia-n poală...
Ațipesc, și visuri mândre mă înșală;
Doica mă alintă, cântă-ncetinel:
"Mugur, mugur, mugurel!..."
Acest articol este emis de la Wikisource. Textul este licențiat sub Creative Commons - Attribution - Sharealike. Se pot aplica termeni suplimentari pentru fișierele media.